“Sunt multumit dupa 0-5 cu Viitorul, ca puteau sa ne dea usor 10 goluri” Dinamovistii isi plang de mila dupa umilinta din prima etapa
Desi Dinamo a pierdut la cinci goluri diferenta, Viitorul s-a jucat cu ocaziile si scorul putea fi mult mai drastic.
Dinamo a pierdut brutal primul meci al actualului sezon, in deplasarea de la Viitorul, 0-5, scor inregistrat de doar alte patru ori in istoria sa, dar umilinta putea fi mult mai mare, daca elevii lui Gica Hagi mai fructificau o parte din ocaziile avute, asa cum a observat Claudiu Vaiscovici, fostul jucator al lui Dinamo.
“E diferenta mare intre declaratiile de dinainte si ce s-a intamplat la meciul cu Viitorul. Neagoe spunea ca isi doreste 9 puncte din primele 3 meciuri. Daca vrei 9 puncte din meciurile cu Viitorul, Craiova si CFR Cluj, inseamna ca anunti ca te bati la titlu. De aceea a fost dezamagirea mare, pentru ca si asteptarile erau foarte mari. Dezamagirea nu e de scor, ci de faptul ca Viitorul putea sa ne dea 10-0! Usor, nu se supara nimeni. Scorul a fost bland, frumos, moale. Am scapat ieftin, ca putea sa fie mult mai grava situatia.
Pe mine nu m-a deranjat neaparat rezultatul, ci modul in care a jucat echipa. Mi s-au parut 11 adunati de pe strazi, fara nicio legatura intre ei. Ce au facut ei in cantonament, ce s-a lucrat acolo, doar ei stiu. Ca sa joci asa nu trebuie sa te duci in Spania, in pregatire, ca sa mai cheltui banii, mai bine stai la Saftica. Am vazut echipe de baieti din cartier care se inteleg mult mai bine si au relatii de joc mai dezvoltate decat a avut Dinamo aseara. Au parut unii adunati din toata tara, imbracati in rosu si dati drumul pe teren.
Neagoe spunea ca sa se stranga toata lumea langa echipa, ca putem spala rusinea in etapa viitoare. Nici Craiova nu rupe gura targului, dar, la ce am vazut aseara, nu ai un motiv sa ai o speranta ca o vei bate. Daca te bate Hagi cu copiii… Bine, copiii aia au niste trasee lucrate, se vede ca se lucreaza bine, la toate golurile se vad combinatii facute la antrenament si inteligenta jucatorilor. Copiii astia invata de la 14-15 ani acelasi sistem de joc, isi creeaza anumite automatisme, trasee, iar cand urca la echipa mare stiu ce au de facut. Insa, o echipa care are rutina, are o anumita coeziune, nu cade asa de usor in capcanele celor de la Viitorul”, a declarat Vaiscovici pentru Sport.ro.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News