"Suntem penibili!" Exasperat, un jucător al Chindiei a răbufnit la finalul partidei cu Hermannstadt
FC Hermannstadt a învins-o dramatic pe Chindia Târgovişte, cu scorul de 2-1 (0-1), duminică, în deplasare, la Ploieşti, într-un meci din etapa a treia a fazei play-out a Superligii de fotbal.
"Suntem penibili!"
Marco Dulca, mijlocașul defensiv al echipei lui Toni Petrea, și-a exprimat indignarea după ce formația sa a pierdut meciul din etapa a treia a play-out-ului. Fiul lui Cristi Dulca a tras un semnal de alarmă în privința finalului de joc și nu s-a ferit de cuvinte grele.
”Deja suntem penibili, luăm goluri din faze fixe. Pe final, nu am fost aşa concentraţi.
(n.r. despre accidentare) Nu m-am simţit foarte bine, m-am simţit un pic rău. A fost mai bine să fiu schimbat. Nu vreau să-mi trag echipa în jos", a declarat Marco Dulca, potrivit Orange Sport.
Chindia a deschis scorul prin Daniel Popa (15), cu un lut din unghi, după ce trecuse de portarul Karlo Letica.
Echipa antrenată de Anton Petrea a avut două şanse bune de a se desprinde pe tabelă, însă croatul Letica s-a opus la şuturile lui Daniel Popa (69) şi Daniel Neguţ (71).
Sibienii au reuşit să întoarcă scorul în ultimul sfert de oră al partidei. Egalarea a survenit în min. 79, când mingea deviată de fundaşul Esteban Orozco a fost respinsă de portarul Cătălin Căbuz după ce a depăşit linia porţii. A fost nevoie de arbitraj video pentru a decide că a fost gol valabil. Golul victoriei a fost marcat de fundaşul stânga Raul Opruţ, care a reluat din voleu mingea centrată de fundaşul dreapta Mihai Butean.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News