Suporterii FCSB pun presiune pe jucătorii lui Elias Charalambous înainte de derby-ul cu CFR Cluj
FCSB și CFR Cluj se întâlnesc duminică, de la ora 21:00, pe Arena Națională, în etapa cu numărul opt din playoff-ul Superligii.
Meciul are o încărcătură aparte, deoarece în cazul unei victorii a ardelenilor, Farul ar putea câștiga titlul dacă se va impune pe terenul Universității Craiova.
În situația în are FCSB s-ar impune în fața ardelenilor, iar Farul ar pierde la Craiova, atunci roș-albaștrii ar egala liderul, iar finalul de sezon va fi unul extrem de încins.
Suporterii vicecampioanei anunță că vor fi în număr mare la stadion pentru a-i susține pe băieții lui Charalambous.
Suporterii FCSB, așteptați să umple Arena Națională
Liderul Peluzei Nord, Gheorghe Mustață, a mers la antrenamentul FCSB-ului pentru a-i impulsiona pe jucători înaintea duelului cu CFR.
„Ne apropiem de 30.000 vertiginos. Mă gândesc că poate facem un record dacă face și Craiova ceva. Indiferent de ce se întâmplă la Craiova, campionatul se va juca până în ultima etapă. Nu va mai fi ce-a fost în anii trecuți.
Important e ca noi să câștigăm. Până la urmă, asta e tot ce contează. Cu Nordul lângă noi, numai erori prea mari de arbitraj ne-au oprit să câștigăm anumite meciuri. În rest, băieții cred că au demonstrat că simt ce se transmite din tribună și din peluză. Ne vedem duminică”, a spus MM Stoica într-un dialog cu Gheorghe Mustanță.
FCSB ocupă în momentul de față locul doi în clasament, cu 43 de puncte, trei mai puține decât liderul Farul Constanța.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News