Surpriză de proporții! Ilie Dumitrescu anunță unde poate juca Ianis Hagi: "Există și posibilitatea asta"

Surpriză de proporții! Ilie Dumitrescu anunță unde poate juca Ianis Hagi: Există și posibilitatea asta Superliga

Ianis Hagi (25 de ani) se află în căutarea unei noi echipe, după ce Rangers l-a trimis la echipa secundă și l-a anunțat că nu se mai bazează pe serviciile sale.

Ianis Hagi a fost dorit în ultimele săptămâni de Rapid. Giuleștenii chiar ar fi înaintat o ofertă oficială pentru serviciile sale, însă Sky Sports a scris, luni seară, că mijlocașul a refuzat propunerea.

Ilie Dumitrescu: "Există posibilitatea ca Ianis Hagi să se întoarcă la Farul"

Tot luni seară, Gică Hagi a transmis că un transfer al fiului său la Rapid este exclus, Farul Constanța fiind singurul club la care Ianis ar juca în cazul în care ar accepta să revină în România.

Ilie Dumitrescu spune că este posibilă o revenire a lui Ianis Hagi la Farul Constanța, echipa tatălui său, la care a crescut și la care a jucat în două perioade diferite, când se numea FC Viitorul, 2014-2016 și 2018-2019. 

Fostul internațional dă exemplul din 2018, când Ianis Hagi a fost repatriat de FC Viitorul de la Fiorentina, după o experiență nereușită în Italia. Ulterior, după doar un an și jumătate, mijlocașul era vândut în Belgia, la Genk.

"Eu greu să-i dai un sfat unui jucător, dar Ianis trebuie să joace. Există și posibilitatea asta să se întoarcă la Farul, da. 

În orice caz, decât în echipa a doua a lui Rangers... el a mai venit și a făcut-o foarte bine, iar apoi a făcut pasul. Eu cred că se va rezolva pe cale amiabilă cât de curând să se despartă de Rangers. Fiind jucător liber, ar putea avea și alte oferte", a spus Ilie Dumitrescu, la Digisport.

Gică Hagi: "Ianis, dacă vine în România, vine numai la Farul!"

După remiza dintre UTA Arad și Farul, scor 1-1, Gică Hagi a fost întrebat despre situația fiului său. Fostul mare fotbalist a transmis clar că în cazul în care Ianis Hagi va decide să revină în fotbalul românesc, o va face doar la Farul Constanța.

De altfel, Gică Hagi a transmis că pentru Ianis contează mai mult părerea sa decât ceea ce spun șefii lui Rangers.

"La câte se zic... ce să comentez? Ianis, dacă vine în România, vine numai la Farul. Uitați de altceva! Nu e ce zice Rangers, e ce zic eu", a spus Gică Hagi la finalul partidei.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!