Surpriză! Gigi Becali știe cu ce echipă se va bate FCSB la titlu sezonul următor

Gruparea „roș-albastră” a încheiat ediția 2022/23 a Superligii României pe locul doi.

FCSB și-a revendicat poziția de vicecampioană cu 46 de puncte. În consecință, echipa pregătită de Elias Charalambous a înregistrat cinci victorii, două rezultate de egalitate și trei înfrângeri, după 10 etape disputate în play-off-ul campionatului.

Surpriză! Gigi Becali știe cu ce echipă se va bate FCSB la titlu sezonul următor

Gigi Becali a vorbit despre sezonul următor și a precizat că nu crede că va concura cu Rapid București la lupta pentru titlu. În aceeași ordine de idei, latifundiarul din Pipera a remarcat că Universitatea Craiova va fi trupa alături de care va concura la câștigarea campionatului.

„Băi, deci eu nu vreau să mai critic echipele adverse. Rapid e foarte bună, eu vă spun cu cine cred eu că voi concura la anul și aia e Craiova. Cum să mă bat eu cu unul de la care iau jucători?”, le-a spus Gigi Becali reprezentanților mass-media.

În stagiunea 2022/23, Farul Constanța a fost echipa care a câștigat campionatul. FCSB a ocupat poziția a doua, în timp ce CFR Cluj a completat podiumul.

Clasament final play-off 2022/23

  1. Farul Constanța - 53p
  2. FCSB - 46p
  3. CFR Cluj - 42p
  4. Universitatea Craiova - 40p
  5. Rapid București - 38p
  6. Sepsi OSK - 29p

FCSB, în perioada de mercato

Antrenor - Elias Charalambous (confirmat)

Veniri - Alexandru Băluță (29 de ani / mijlocaș ofensiv / România / Puskas Akademia / liber de contract), Siyabonga Ngezana (25 de ani / fundaș central / Africa de Sud / 500.000 de euro)

Reveniri după împrumuturi - Ianis Stoica (20 de ani / atacant / România / FC "U" Cluj), Valentin Gheorghe (26 de ani / extremă stânga / România / Umraniyespor), Ovidiu Perianu (21 de ani / închizător / România / Chindia), Alexandru Musi (18 ani / mijlocaș ofensiv / România / Poli Iași), Ovidiu Horșia (22 de ani / extremă dreapta / România / FC "U" Cluj), Mihai Lixandru (21 de ani / închizător / România / CS Mioveni), Andrei Pandele (19 ani / mijlocaș central / România / AS FC Buzău), Marian Botezatu (22 de ani / fundaș stânga / România / Foresta Suceava), Ștefan Cană (22 de ani / fundaș central / România / Foresta Suceava), Daniel Toma (23 de ani / mijlcoaș central / România / CS Mioveni), Mihai Udrea (21 de ani / portar / România / Viitorul Pandurii Tg. Jiu), Aurelian Ciuciulete (20 de ani / mijlocaș central / România / Metaloglobus)

Plecări - Răzvan Oaidă (25 de ani / mijlocaș central / România / FC Rapid 1923 / contract încheiat), Iulian Cristea (28 de ani / fundaș central / România / Rapid / contract încheiat), Jonaas Tamm (31 de ani / fundaș central / Estonia / contract încheiat), Boban Nikolov (28 de ani / mijlocaș central / Macedonia de Nord / contract încheiat), Billel Omrani (29 de ani / atacant / Algeria / contract încheiat), Deian Sorescu (25 de ani / mijlocaș dreapta / România / Rakow Czestochowa / împrumut expirat), Sorin Șerban (23 de ani / fundaș stânga / România / Poli Iași / contract încheiat), Ovidiu Perianu (21 de ani / închizător / România / "U" Cluj / împrumutat), Ianis Stoica (20 de ani / atacant / România / "U" Cluj / împrumutat)

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!