Surpriză imensă! FC Voluntari s-a înțeles cu noul antrenor

Surpriză imensă! FC Voluntari s-a înțeles cu noul antrenor Superliga

Nicolae Dică (43 de ani) a fost demis după 40 de zile petrecute la FC Voluntari, din cauza rezultatelor modeste ale echipei.

Ilfovenii au ajuns pe locul 15, care asigură retrogradarea directă, și au decis să facă o schimbare la nivelul băncii tehnice chiar înainte de primul meci din play-out.

Florin Pârvu este noul antrenor de la FC Voluntari!

Potrivit Fanatik.ro, Florin Pârvu (48 de ani), recent plecat de la Petrolul Ploiești, este alegerea conducerii de la Voluntari pentru postul de antrenor principal.

Astfel, noul antrenor al Voluntariului ar urma să debuteze pe banca tehnică în prima etapă a play-out-ului, care se va disputa la Arad, cu UTA.

Înainte de a ajunge la Florin Pârvu, FC Voluntari a încercat să-i convingă pe Liviu Ciobotariu și pe Marius Șumudică să preia echipa, dar fără succes.

Florin Pârvu a preluat Petrolul Ploiești în februarie 2023, după ce Nae Constantin a plecat de la echipă, și a rezistat un an și o lună pe banca grupării prahovene, timp în care a adunat 48 de meciuri.

Înainte de a prelua Petrolul, Pârvu a mai fost antrenor secund la CS Turnu-Severin, unde a colaborat cu Marian Bondrea, Cosmin Bodea, Nicolo Napoli și Ionel Gane, la Petrolul Ploiești cu Răzvan Lucescu și la Rapid cu Dan Alexa.

De asemenea, tehnicianul a pregătit și echipa U19 a chinezilor de la Henan FC.

Ultimele ”mandate” ale lui Nicolae Dică

În ultimii doi ani, Nicolae Dică a antrenat patru echipe. A rezistat trei luni la FCSB, cu care a reușit să se califice în grupele Conference League, iar apoi a fost ”instalat” la CS Mioveni de unde a plecat după patru luni, după ce nu a reușit să se salveze de la retrogradare.

A urmat FCU Craiova, unde a rezistat doar cinci etape, iar acum FC Voluntari, unde nu a reușit să redreseze situația.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!