SURPRIZA! Liga I se intoarce la Ploiesti din sezonul viitor, meciurile se vor juca pe Ilie Oana
Sunt sanse foarte mari ca stadionul "Ilie Oana" sa gazduiasca meciuri de Liga I sezonul viitor.
Juventus Bucuresti, echipa proaspat promovata in Liga I, nu isi poate juca meciurile din sezonul viitor pe propriul stadion, si se va muta, cel mai probabil, la Ploiesti, anunta DigiSport.
Luna trecuta, Juventus s-a trezit cu o mare problema pe cap, dupa ce terenul pe care se afla arena din Colentina a fost revendicat de un fost proprietar.
Stadionul are nevoie de imbunatatiri, pentru a indeplini conditiile minime de Liga I, dar patronul Ciuclea nu este dispus sa mai investeasca intr-o arena care nu ii apartine.
In aceste conditii, conducerea clubului a fost nevoita sa se reorienteze rapid.
National Arena e o varianta mult prea scumpa, astfel ca s-a ajuns la varianta stadionului din Ploiesti, care a ramas fara meciuri de Liga I dupa falimentul Petrolului.
Istoria clubului Juventus Bucuresti s-a mai intersectat cu orasul Ploiesti, in urma cu 65 de ani.
In 1952, fosta echipa Juventus a ajuns la Ploiesti si s-a transformat in "Petrolul".
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News