Surpriză uriașă! Adversara FCSB-ului din Conference League poartă negocieri cu Billel Omrani
Billel Omrani (30 de ani) nu l-a impresionat pe Gigi Becali, care i-a oferit un contract valabil pentru un singur sezon cu FCSB, astfel că a plecat de la echipă.
Atacantul algerian a fost pus pe ”lista neagră” de patronul vicecampioanei după ratarea titlului, alături de alte nume importante precum Răzvan Oaidă, Iulian Cristea, Deian Sorescu, Joonas Tamm, Boban Nikolov și Sorin Șerban.
Omrani e dorit în Bulgaria și Turcia!
Omrani și-ar putea găsi o echipă în următoarea perioadă de mercato. Potrivit ProSport, fostul campion al României cu CFR Cluj este dorit de CSKA 1948 Sofia, echipa cu care FCSB va juca în turul doi preliminar al Conference League!
De asemenea, sursa citată menționează faptul că Omrani mai este și în vizorul lui CSKA Sofia, cealaltă echipă din capitala Bulgariei, care va juca împotriva lui Sepsi în Conference League.
Atacantul ar purta negocieri și cu Giresunspor, echipă care a retrogradat în sezonul precedent din Superliga Turciei, dar acesta ar prefera un transfer în Bulgaria, care i-ar permite să joace cel puțin în preliminariile cupelor europene.
Billel Omrani a dat cel mai bun randament la CFR Cluj, unde în 209 meciuri în toate competițiile a marcat 47 de goluri și a oferit 42 de pase decisive.
În prezent, atacantul este cotat la 1 milion de euro, potrivit publicației Transfermarkt. Apogeul l-a atins tot când evolua pentru echipa din Gruia, în decembrie 2019, când era estimat la 3,6 milioane de euro.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News