Talpan i-a raspuns lui Duckadam: "A jucat pentru clubul nostru, nu pentru Fotbal Club FCSB". Nou atac la adresa lui Gigi Becali
Florin Talpan a reactionat la atacul lui Helmuth Duckadam dupa reactiile juristului CSA la filmuletul in care jucatorii FCSB sarbatoresc in vestiar victoria cu Craiova.
Helmuth Duckadam si Florin Talpan se contreaza indirect prin declaratii. Dupa ce portarul i-a dat replica acestuia prin intermediul contului oficial de Facebook, Talpan a oferit o declaratie celor de la ProSport prin care ii raspunde acestuia.
"Il respect si il voi respecta mereu pe domnul Duckadam. Dumnealui a facut performanta mare la Steaua, iar inspiratia lui a avut o contributie majora la aducerea trofeului Cupei Campionilor Europeni in vitrina clubului nostru. Insa dumnealui a jucat pentru clubul nostru, Steaua Bucuresti. Nu a jucat niciodata pentru Fotbal Club FCSB, echipa infiintata in 2003. Fotbal Club FCSB nu este Steaua Bucuresti, nu a fost niciodata si nici nu o sa fie, nici macar intre paranteze", a spus Talpan pentru Pro Sport.
Reactia lui Duckadam o puteti citi AICI.
"Gigi Becali stie ca nu are cum sa le demonstreze angajatilor ca echipa sa e Steaua"
Talpan a profitat de ocazie pentru a-l ironiza din nou pe Gigi Becali.
"Il astept pe domnul Duckadam la club, ii pot arata ca doar noi detinem marca, deci, aici ar trebui sa intervina chiar angajatorul sau. Insa probabil ca Gigi Becali stie ca nu are cum sa le demonstreze nici angajatilor ca echipa sa este Steaua Bucuresti", a spus Talpan conform aceleiasi surse.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News