Roș-albaștrii au ajuns în Antalya în urmă cu o săptămână, pentru un cantonament care va dura până joi, 16 ianuarie, în vederea reluării campionatului României.
Până acum, FCSB a susținut și două meciuri amicale. Primul cu Hamburger SV, câștigat cu 2-1, iar al doilea cu Dinamo Kiev, pierdut de elevii lui Elias Charalambous cu 1-2.
Tavi Popescu și-a etalat noul tatuaj în Antalya! Imagini și cu Pantea și Cisotti
Partida cu ucrainenii s-a desfășurat pe ”Gloria Sports Arena”, stadionul complexului dedicat exclusiv sportivilor din cadrul ”Gloria Sports Center”.
Corespondenții Pro TV din Antalya au captat imagini, după meciul cu Dinamo Kiev, cu noul tatuaj al lui Octavian Popescu, perla de la FCSB pe care Gigi Becali voia să obțină nu mai puțin de 50 de milioane de euro în urmă cu câțiva ani.
În galeria foto de mai jos sunt, în ordine, și tatuajele lui Alex Pantea și Juri Cisotti. Cel din urmă a venit în această iarnă la gruparea roș-albastră de la Oțelul Galați. Pantea are tatuat pe tot spatele un leu!