VIDEO EXCLUSIV ”Te-ai întoarce la Dinamo?”. Claudiu Niculescu a dat răspunsul pe loc

”Te-ai întoarce la Dinamo?”. Claudiu Niculescu a dat răspunsul pe loc Superliga

Claudiu Niculescu (47 de ani) va deveni liber de contract în vară, după ce și-a anunțat deja plecarea de la CSC Șelimbăr.

Antrenorul a reușit să încheie sezonul din Liga 2 pe locul trei cu gruparea sibiană, dar nu a reușit să ajungă la baraj deoarece Șelimbăr nu are licență pentru Superiga României.

Recent, au apărut zvonuri potrivit cărora ”Clau-Gol” ar avea șanse să revină la Dinamo din sezonul următor și ar fi chiar prima variantă pentru conducerea clubului, indiferent dacă ”roș-albii” vor reuși sau nu să se salveze de la retrogradare.

Claudiu Niculescu spune că s-ar întoarce la Dinamo

Niculescu nu uită cum a plecat de la Dinamo în urmă cu șase ani, când a fost demis după doar două meciuri pentru ca șefii de atunci ai clubului să-i facă loc lui Mircea Rednic. Cu toate acestea, ”Lunetistul” spune că nu ar refuza o propunere din partea echipei sale de suflet.

„Nu cred că ar fi fost un antrenor pe care să nu-l marcheze un astfel de moment, în momentul de față nu cred că se pune problema pentru că nu am avut nicio discuție de foarte mult timp cu cineva de la clubul Dinamo. Dinamo are un antrenor bun, nu cred că e cazul să discutăm despre asta. 

Dacă în viitor se va pune problema de așa ceva, nu sunt un tip care să țină ranchiună. Normal, a fost dorința mea mare să antrenez Dinamo, e greu să refuzi în cazul în care ar veni în viitor o astfel de ofertă. Până atunci, vorbim doar așa ipotetic”, a spus Claudiu Niculescu, într-un interviu acordat în exclusivitate reporterului PRO TV Matilda Popa.

Claudiu Niculescu a condus CSC Șelimbăr timp de aproape două sezoane și a adunat 43 de meciuri, reușind să câștige 20 dintre acestea. 13 s-au încheiat la egalitate și zece au fost înfrângeri.

Claudiu Niculescu a ”rupt plasele” în tricoul lui Dinamo

Dacă se va întoarce, atunci acesta ar fi al doilea ”mandat” pentru ”Clau-gol” pe banca lui Dinamo, după cel din octombrie 2018, când a prins doar două meciuri pe banca tehnică a echipei sale de suflet.

Claudiu Niculescu a strâns 161 de meciuri în tricoul alb-roșu, unde și-a trecut în cont 78 de goluri, două pase decisive, trei titluri de campioană a României, trei cupe ale României și o Super Cupă.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!