„Toată lumea îl cunoaște!” Gigi Becali a schimbat strategia în privința lui Miculescu! Cum încearcă să-l aducă la FCSB
Gigi Becali nu și-a uitat cuvântul!
Patronul FCSB anunța în urmă cu o săptămână că va încerca să-l aducă la FCSB pe David Miculescu (20 de ani), decarul lui UTA Arad.
Se pare, însă, că patronul FCSB s-a rezumat doar la vorbe. Potrivit lui Laszlo Balint, antrenorul lui UTA, pe adresa clubului nu a venit nicio ofertă pe numele jucătorului.
„Eu cred că toată lumea îl cunoaște pe domnul Becali și nu ne-au deranjat cu absolut nimic declarațiile sale. Miculescu este un jucător tânăr, cu potențial, este normal să iasă în evidență pentru un eventual transfer și nu numai pentru echipele importante din România ce-și permit sume de transfer, dar și cele de afară. El a rămas cu capul pe umeri, am avut o discuție foarte serioasă cu el în ceea ce privește toate acele zvonuri…
Pentru că sunt zvonuri, atâta timp cât nu a venit nimic oficial, dacă la asta ne raportăm, pe adresa clubului legat de un interes al celor de la FCSB. Davjd știe că trebuie să rămână foarte concentrat pe ceea ce are de făcut la UTA, pentru că încă mai are foarte multe de arătat aici. Chiar dacă este într-o creștere evidentă și randamentul lui este unul bun, el e capabil de mai mult”, a spus Laszlo Balint la conferința de presă dinaintea meciului cu FCSB, care se va disputa duminică, de la ora 21:30.
Becali îl vrea gratis pe Miculescu
Interesul lui Gigi Becali pentru Miculescu este unul real, însă patronul FCSB a fost nemulțumit de suma uriașă pe care cei de la UTA au cerut-o în schimbul jucătorului (un milion de euro) și a ales să facă un pas înapoi.
Latifundiarul din Pipera a schimbat strategia. Becali speră să-l convingă pe jucător să nu-și prelungească înțelegerea cu UTA Arad și după ce intră în ultimele șase luni de contract să semneze din postura de jucător liber de contract.
Miculescu își încheie contractul cu UTA în iunie 2023
"Să fie sănătoși cei de la UTA! Să sune ei dacă vor. De ce să mă rog? Într-un an și jumătate îl iau gratis. Să joace acolo și-l iau gratis după aceea", a declarat Gigi Becali, pentru gsp.ro.
250 de mii de euro este cota de piață a lui Miculescu, potrivit transfermarkt.com
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News