OFICIAL Tiberiu Căpușă a semnat cu FC Hermannstadt!
FC Hermannstadt a anunțat semnarea unui contract pe două sezoane cu fundașul dreapta Tiberiu Căpușă, un transfer care promite să întărească defensiva echipei sibiene.
Fundașul dreapta a celor de la UTA Arad, Tiberiu Căpușă, a semnat astazi cu formatia FC Hermannstadt, după ce s-a anunțat zilele trecute că nu se mai dorește colaborarea între clubul arădean și jucător.
În vârstă de 26 de ani, Tiberiu Căpușă vine la sibieni după ce a evoluat pentru echipe de renume din România, precum Viitorul/Farul Constanța, U Cluj, Chindia Târgoviște și UTA Arad.
În sezonul trecut la arădeni Căpușă a avut o evoluție remarcabilă, unde a bifat 29 de meciuri, în care a marcat de două ori și a oferit trei pase decisive. De asemenea, fundașul a purtat și banderola de căpitan în câteva meciuri, unde și-a demonstrat calitățile de lider.
Tiberiu Căpușă este cotat la 750.000 de euro conform site-urilor de specialitate și a fost al doilea cel mai valoros jucător din lotul UTA Arad, după Alexandru Tudorie. În plus, Căpușă are și o prezență în echipa națională a României, în cadrul unui meci amical împotriva Angliei, scor 1-0.
Comunicatul clubului
Clubul a făcut publică achiziția printr-un comunicat entuziast, unde a subliniat dorința de a reconstrui și de a consolida poziția echipei în primul eșalon al fotbalului românesc.
"Tiberiu Căpușă este la #FCH!
După două sezoane consecutive în SuperLiga România, ne dorim să (re)construim frumos! Ne dorim să ne consolidăm poziția pentru care am muncit să o avem acum în prima divizie a fotbalului românesc! Cum nimic nu se face doar din vorbe, am trecut la #FAPTE! Așa se face că în urmă cu puțin timp fundașul dreapta Tiberiu Căpușă a semnat un contract pentru următoarele două sezoane la echipa noastră! Tibi are 26 de ani, iar pe C.V.-ul său se regăsesc echipe ca Viitorul/Farul Constanța, U Cluj, Chindia Târgoviște și U.T.A. Arad, echipă pentru care în sezonul trecut a bifat 29 de meciuri, a marcat de două ori și a oferit trei pase de gol. De asemenea, noul nostru fundaș lateral are și o prezență sub tricoul Echipei Naționale a României, într-un meci amical împotriva Angliei. Tiberiu Căpușă este cotat la suma de 750.000 de euro pe site-urile de specialitate și a semnat cu A.F.C.Hermannstadt din postura de fotbalist liber de contract.", se regăsește în comunicatul oficial al clubului sibian.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News