Nu va ocupa postul de antrenor principal, ci mai degrabă o funcție onorifică în cadrul unui club înființat recent în Iași.
Fostul fundaș stânga va fi președinte de imagine la New Diamonds Iași, care a anunțat deja colaborarea cu fostul mare fotbalist.
Tibor Selymes, președinte de imagine la New Diamonds Iași
“Așteptăm cu nerăbdare să facem performanță alături de domnul Tibor Selymes. Este un fost fotbalist uriaș al fotbalului românesc și suntem siguri că ne va ajuta să ducem împreună acest proiect acolo unde ne-am propus. Suntem onorați de faptul că a acceptat propunerea noastră”, a spus președintele clubului, Constantin Sturza.
„Tibor Selymes, la prima vizită la Baza Sportivă din Bulevardul Chimiei 🫶
Numărul 13, numărul pe care fostul fundaș stânga l-a purtat la cea mai mare performanță a naționalei României, în timpul Campionatului Mondial din 1994. 🇷🇴
Să fie cu noroc!”, a transmis clubul, pe rețelele de socializare.