Toni Petrea știe planul lui Dan Petrescu. Cum va aborda CFR Cluj derby-ul cu FCSB
FCSB - CFR Cluj, primul derby al anului din Liga 1, se joacă duminică, de la ora 20:00.
FCSB pregătește reluarea campionatului la baza din Berceni, în timp ce campioana CFR Cluj efectuează un cantonament în Spania. Înaintea reluării campionatului, bucureștenii se află la 10 puncte în spatele liderului antrenat de Dan Petrescu.
Toni Petrea: "Mă aștept ca CFR să folosească echipa din tur"
Cu zece zile înainte de meci, Toni Petrea a prefațat partida cu CFR Cluj de pe Arena Națională și se așteaptă ca Dan Petrescu să mizeze la duelul direct tot pe jucătorii din prima parte a campionatului, în ciuda faptului că formația din Gruia are câteva nume noi în lot, precum Marko Dungandzic, Sergiu Buș sau Cătălin Itu, ultimul întorcându-se după împrumutul de la Dinamo.
"Eu îl privesc ca pe un meci de campionat, dar importanța lui e foarte mare. Vom mai juca încă două meciuri împotriva lor. Poate va fi și un meci de moral, o victore ar fi importantă, ne-am apopia la 7 puncte de ei și am pune ceva presiune asupra lor. Toți jucătorii trebuie să realizeze că nu un singur joc contează. Trebuie să luăm fiecare meci în parte, să-l tratăm cu maximă seriozitate și să scoatem maxim de la fiecare joc. Cu CFR trebuie să câștigăm.
Putem spune că avem o oarecare omogenitate față de ei, dar, deși ei au făcut câteva transferuri, nu cred că vor intra chiar din prima în echipă. Ei deja au un schelet format, cu jucători experimentați. Probabil cei noi aduși vor fi introduși pe parcurs, nu vor intra toți 3-4 în primul 11, cel puțin la primul meci cu noi. Mă aștept ca echipa pe care o vor alinia să fie tot cea pe care au folosit-o și în tur", a spus Petrea, pentru FCSB TV.
Spre deosebire de alte cluburi din Liga 1, care au ales să plece în Turcia sau în Spania pentru cantonamentul din această iarnă, FCSB se pregătește la baza de la Berceni, iar formația antrenată de Toni Petrea va disputa un singur joc amical.
FCSB va înfrunta prim-divizonara CS Mioveni, sâmbătă, 15 ianuarie, de la ora 12:00, la Centrul Național de Fotbal Buftea, meciul amical urmând să se dispute fără spectatori.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News