Totul pentru titlu! Dan Petrescu mai vrea doi jucători la CFR Cluj! Dorințele „Bursucului”
CFR Cluj nu vrea să piardă titlul în fața FCSB-ului.
CFR Cluj nu a reușit să câștige în 2022. Elevii lui Dan Petrescu au bifat trei remize consecutive, 3-3 cu FCSB, 1-1 cu FC Botoșani, și 0-0 cu UTA Arad.
Dacă diferența față de FCSB înainte de pauză competițională era de 10 puncte, în aceste 3 etape s-a diminuat la 6 puncte, iar acest lucru a început să-l îngrijoreze pe antrenorul campioanei României. Potrivit Fanatik, Dan Petrescu dorește să-i aducă din această iarnă pe cei doi jucători pe care clujenii i-au transferat liberi de contract, Christopher Braun (30 ani) și Roger (25 ani).
Însă, conform aceleiași surse, atât FC Botoșani, cât și UTA Arad, cer câte 150.000 de euro pentru a-i lăsa pe cei doi fotbaliști să sosească în Gruia de acum, iar CFR să nu mai aștepte până la vară. Lucru care nu-i convine lui Neluțu Varga, mai ales că clubul din clujean trece printr-o criză financiară.
Gigi Becali, lovitură decisivă pentru CFR Cluj
Pe lângă problemele financiare și diferența față de FCSB care este tot mai mică, Gigi Becali a anunțat public că îl va oferta pe Bilel Omrani, care este în ultimele luni de contract. Omul de afaceri este hotărât să-i ofere 500.000 de euro la semnătură pentru a-l convinge pe atacantul francez să semneze cu clubul roș-albastru din vară.
De altfel, Becali vrea să le răspundă cu aceeași monedă clujenilor pentru că acum două sezoane s-au înțeles cu Bălgrădean, iar niciuna dintre păți i-a anunțat pe oficialii FCSB, și mizează pe faptul că Dan Petrescu nu-l va mai folosi pe Omrani în playoff.
„Ei au semnat în secret cu Bălgrădean (n.r. - CFR Cluj), noi nu știam și Bălgrădean a apărat ultimele două meciuri și și-a dat autogol. Eu sunt sincer, nu sunt ca ei.
Mâine îi fac o ofertă lui Omrani. Merită să-i dau 400-500 de mii la semnătură, cum ar fi prețul lui. Acum dacă am ajuns la 6 puncte am mai mare curaj acum. Dacă îl iau, nu îl mai bagă. Să vadă și ei cum e. Cum fac ei cu alți jucători de la Botoșani și de la noi.
Eu îl iau pe Omrani. Mâine îi fac ofertă. Dacă semnează nu mai spun, fac și eu ca ei. Să stea în dilemă. Îi dau 400-500.000 de euro la semnătură și îl iau la vară.
Eu am greșit atunci, că Mureșan a zis că dacă-l vreau să plătesc 250.000 de euro. Dar impresarul lui din Franța mi-a zis să-l iau gratis, dar impresarul, după ce m-am înțeles cu el, a trădat. Acum îi dau 500.000 de euro și îi dau contract mai mare ca ei. De asta îi și fac ofertă, dacă aveam 30 de ani nu îl luam, 1 milion iau oricând pe el”, a declarat Gigi Becali la digisport.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News