OFICIAL Transfer de ultimă oră la CFR Cluj: un fotbalist care a jucat la campioana istorică a Ungariei și a debutat la seniori la 15 ani!
Echipa din Gruia este pe locul 2 în Superligă, la două puncte de liderul FCSB.
CFR Cluj are un început bun de campionat și se află pe locul 2 în Superligă, la două puncte de liderul FCSB, dar continuă să se întărească.
Ultimul transfer din Gruia este Raul Clemeniuc, jucător de bandă stânga în vârstă de 17 ani ajuns sub formă de împrumut de la FC Bihor Oradea.
Clemeniuc, care a debutat la seniori în Liga 3 la vârsta de 15 ani, la Aurul Brad, a jucat și la CAO Oradea, campioana istorică a Ungariei (1944), dar și a României (1949).
Bihor Online precizează că, ”potrivit președintelui George Tătar, Clemeniuc a fost împrumutat pentru un sezon la CFR Cluj, cu posibilitatea de a fi achiziționat definitiv pentru o sumă de bani, plus procent dintr-un viitor transfer”.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News