Transfer direct IN ISTORIE! OFERTA RECORD pentru Ianis Hagi: Viitorul are 3 zile sa dea raspunsul final
Transferul lui Ianis Hagi e aproape sa fie finalizat.
Rusii au anuntat sambata ca Spartak Moscova este echipa cu cele mai mari sanse de a-l transfera pe Ianis Hagi.
Acum, rusii par si mai hotarati sa obtina semnatura lui Ianis, astfel ca ar fi oferit 12 milioane de euro pentru fiul Regelui, scrie GSP. Raspunsul trebuie sa-l dea in 3 zile.
Suma ar fi una record pentru Liga 1. Pana acum, cel mai scump transfer in campionatul intern a fost cel al lui Nicolae Stanciu de la Steaua la Anderlecht pentru 10 milioane.
Pana acum, Ianis a primit oferte din Spania, Olanda, Turcia, Rusia sau Belgia, insa ultimele informatii il indreapta spre campionatul Rusiei.
Ianis Hagi: "Ma duc la echipa unde o sa ma vrea toata lumea!"
Ianis Hagi a vorbit despre transfer dupa finala Supercupei Romaniei, castigata de Viitorul, si a marturisit care sunt pretentiile sale in ceea ce priveste viitoarea destinatie.
"Clubul trebuie sa accepte, in primul rand. Decizia ultima e a mea. Mai astept. Sunt pregatit de orice, oriunde. Cel mai mult ma intereseaza ca echipa sa ma doreasca foarte mult. Vreau sa joc la echipa care ma doreste cel mai mult, care ma va ajuta sa-mi pun calitatile in valoare. Voi alege echipa unde voi juca cel mai mult, unde toti din club ma doresc. Cred ca este cel mai bine. Nu alegem cea mai mare oferta, alegem oferta cea mai buna pentru mine.
Vreau incredere de la toti din club. Sunt tanar, am toata cariera in fata, vreau sa ajung la un nivel foarte inalt. Eu sunt jucator, cei din club vor veni la mine cand vor lua o decizie si eu voi lua ultima hotarare. Am zis ca vreau sa joc, dar a fost un sezon greu si riscam o accidentare. Emotii am avut de doua ori mai mari decat daca as fi fost in teren", a spus Ianis Hagi.
Dan Petrescu: "I-am recomandat sa mearga, e cea mai iubita echipa din Rusia!"
Dan Petrescu a comentat informatiile aparute in legatura cu transferul lui Ianis la Spartak si a marturisit ca aceasta echipa ar fi o varianta foarte buna, in cazul in care nu exista o solutie si mai buna.
Dan Petrescu a fost antrenor la Dinamo Moscova si stie foarte bine ce inseamna campionatul Rusiei.
"Eu i-am recomandat, daca e Spartak si intr-adevar il vrea si ii ofera ce ii trebuie, sa mearga pentru ca e cea mai iubita echipa din Rusia, au 20.000 de suporteri si la antrenamente cateodata. Sunt incredibili fanii lui Spartak, echipa ce vrea sa ia campionatul. Nu stiu ce alte oferte are, pentru ca nu mi-a zis. Daca sunt intr-adevar si Barcelona, si Bayern, normal ca ar fi bine sa mearga la aceste echipe. Dar, in acelasi timp, daca Spartak il vrea si nu are alta oferta mai buna, nu ar fi rau pentru Ianis", a declarat Dan Petrescu la conferinta.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News