Transferul fotbalistului dorit de Dan Petrescu a picat! Cum au blocat impresarii mutarea
Campioana CFR Cluj a ratat lovitura toamnei.
CFR Cluj a fost la un pas de semnarea contractului cu Facundo Ferreyra, un fotbalist argentinian care și-a făcut un nume în Europa, la Șahtior Donețk.
Potrivit unei declarații făcute de Bogdan Mara la PRO X, fotbalistul a fost aproape de semnarea contractului cu ardelenii și chiar a fost la Cluj, pentru a face vizita medicală.
Se pare, însă, că cele două părți nu au mai ajuns la un acord, potrivit fanatik.ro, din cauza impresarilor fotbalistului, care au cerut o sumă exorbitantă pentru ca mutarea să se facă.
Ardelenii ar fi trebuit să le plătească impresarilor fotbalistului argentinian nu mai puțin de 400.000 de euro.
Facundo Ferreyra (30 de ani) este liber de contract după ce s-a despărțint în această vară de Celta Vigo (locul 15 în La Liga).
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News