Transferul lui Enache la Steaua se poate face chiar in aceasta iarna. Sumudica ii anunta pe stelisti: "Daca il vreti atat de mult, faceti oferta"
Jucatorul cu "oferta pe viata" din partea lui Gigi Becali, asa cum patronul Stelei a spus despre Enache, inca poate imbraca tricoul ros-albastru. Gabriel Enache a ramas la Astra dupa ce Ioan Niculae a refuzat sa-i dea drumul. Totusi, spune Marius Sumudica, jucatorul de banda dreapta inca poate pleca. Conditia: o oferta de nerefuzat.
Marius Sumudica a vorbit intr-o conferinta de presa inaintea primului meci oficial din 2016, cel cu CFR Cluj. Acesta a abordat si subiectul Gabi Enache, declarand ca "daca Steaua si-l doreste atat de tare, il poate lua".
"Capitanul nostru va fi Gaman, urmatorul este Enache. Cred si sper ca Enache este cu gandul la Astra. Pe mine m-a ajutat cu Steaua il doreste, pentru ca sper ca acest lucru sa-l motiveze. Imi dau seama ca va fi o presiune mare pe umerii lui, dar niciodata nu o sa-l caracterizez in urma unei greseli. E om, se poate intampla orice. Pentru mine este acelasi Enache din turul campionatului.
Enache nu a fost niciodata exclus din lotul Astrei. M-a sunat si baiatul, ca nu stia ce se intampla. I-am zis ca nu il da nimeni afara.
Daca Steaua si-l doreste atat de mult pe Enache si va face o oferta de nerefuzat, el poate pleca. Imi doresc ca jucatorul sa ramana aici, dar nu pot sa controlez eu ofertele. Pe Budescu nu-l mai puteam tine.
Enache a mai avut doua oferte din Grecia, dar nu s-au concretizat", a spus Marius Sumudica, antrenorul Astrei Giurgiu.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News