VIDEO Transformarea lui Adrian Petre. Ce a spus despre rolul inedit și despre noua sa echipă

Transformarea lui Adrian Petre. Ce a spus despre rolul inedit și despre noua sa echipă Superliga

Atacantul născut în Arad are 25 de ani. 

Adrian Petre încearcă să-și relanseze cariera la FC Hermannstadt. Fostul atacanț al naționalei de tineret (patru goluri în 15 meciuri) valora în 2019 suma de 1,5 milioane de euro, iar în prezent e cotat la 400.000 de euro.

Într-un interviu pentru site-ul echipei lui Marius Măldărășanu, Adrian Petre (1,88 m), atacant de careu, a vorbit și despre noul său rol, dar și despre cum a fost convins să semneze cu gruparea din Superliga.

  • Oficial Adrian Petre Este Jucatorul Celor De La Fcsb Ce Numar Va Purta Pe Tricou Anutul Facut De Club 1

Adrian Petre: "Sunt fericit!"

"Mă simt bine, îmi place grupul, sunt fericit că sunt aici, încet-încet voi fi bine. A fost foarte important pentru mine să mi se acorde încredere, n-a fost o decizie foarte grea (n.r.: - când a ales FC Hermannstadt). Sperăm să fim mai buni decât anul trecut și sper să ajut și eu cât pot. 

Mi-au dat încredere să semnez aici. Îi așteptăm pe fani în număr cât mai mare, avem și stadion nou. Au revenit în prima ligă Dinamo, Oțelul, Iași, sperăm să fie cât mai mulți suporteri alături de noi, va fi un campionat mai puternic. Sibiul merită să fie jocuri cât mai bune, cred că va fi o emulație", a declarat arădeanul, într-un interviu pentru pagina de You Tube a clubului din Sibiu. 

Atacantul lansat de UTA și trecut pe la FCSB a făcut parte din lotul naționaei de tineret care a ajuns în penultimul act la Campionatul European din 2019, găzduit de Italia și San Marino. 

Adrian Petre: "Sunt un nouar, dar îmi place foarte mult să vin să combin"

Atacant puternic de careu, Adrian Petre poate evolua și în spatele vârfului, așa cum a mai făcut-o în meciurile amicale jucate în această vară de formația condusă de Marius Măldărașanu.

"Sunt un nouar, dar îmi place foarte mult să vin să combin, să ating mingea, să mă simt în joc. Când simt nevoia să ating mingea, cobor mult în joc.

Chiar dacă sunt un nouar, sunt un finalizator, dar încerc să fiu cât mai implicat în jocul echipei și să-mi fac treaba, mai ales acum în pregătire, când trebuie să acumulez fizic. Mie îmi place foarte mult și în rolul de nouar, dar și unde mi se va cere", a continuat Adrian Petre.

Adrian Petre despre meciul cu Farul

Atacantul a vorbit și despre meciul din runda inaugurală, contra celor de la Farul Constanța, fosta sa echipă. 

"Meciul cu Farul? Asta e cariera de profesionist. Un an ești la o echipă, următorul ești la altă echipă și poți întâlni fosta formația. Eu încerc să-mi fac treaba aici. Nu e important pentru mine să marchez, ci să câștige echipa. După ce am văzut colectivul de aici, pot să spun că sper că vom avea un start de campionat foarte bun", a încheiat atacantul de la FC Hermannstadt. 

Hermanstadat - Farul, meci din runda inaugurală a Superligii, are loc pe 15 iulie, de la 18:30. Farul e deținătoarea titlului în Superliga. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!