OPINIE Trei foști dinamoviști o salvează pe Dinamo. Dorinel, Sabău și Rednic. Caramavrov scrie despre meciurile care au decis retrogradatele și „salvatele”

Trei foști dinamoviști o salvează pe Dinamo. Dorinel, Sabău și Rednic. Caramavrov scrie despre meciurile care au decis retrogradatele și „salvatele” Superliga

Dacă Botoșani lua un punct la Galați și dacă Voluntari făcea egal acasă cu Universitatea Cluj, Dinamo ar fi picat din nou în Liga a doua. 

Dorinel Munteanu, antrenorul gălățenilor, și Ioan Ovidiu Sabău, „principalul” clujenilor, nu au fost de acord și au jucat pe bune meciurile lor din ultima etapă. Al treilea fost dinamovist care a ajutat Dinamo a fost Mircea Rednic, în primul rând pentru victoriile din ultimul timp împotriva contracandidatelor lui Dinamo, iar apoi, și aceasta este o glumă amară, prin „inspirația” de a-l băga în poartă pe Kucer, coautor la ambele goluri ale „câinilor”.

Până la urmă, Oțelul și Universitatea Cluj și-au urmărit și propriile interese. 

  • Trei Fosti Dinamovisti O Salveaza Pe Dinamo Dorinel Sabau Si Rednic Caramavrov Scrie Despre Meciurile 1

Gălățenii au vrut să rămână pe locul 2 în play-out (8 la general) pentru a lua mai mulți bani din drepturile tv. Dacă ar fi pierdut meciul cu BOtoșani, ei ar fi căzut pe locul 10, diferența fiind de 260.00 de euro. 

„U” era obligată să stea în primele 4 din play-out pentru a putea participa în primul baraj pentru Conference League, pe care-l va juca chiar împotriva Oțelului. Pentru acest deziderat, avea nevoie de victorie la Voluntari, ca să nu depindă de rezultatul Petrolului la Iași. Dacă Universitatea ar fi pierdut, iar ploieștenii ar fi învins, clujenii ar fi ratat acest loc 4 (10 la general). În minutul 70, era 2-0 pentru ieșeni cu Petrolul, caz în care Universitatea nu mai putea fi depășită nici dacă făcea egal la Voluntari, cu care ilfovenii se salvau, dar Sabău n-a făcut nicio concesie. 

Mici concluzii despre cele cinci echipe implicate în lupta pentru salvare

FC U CRAIOVA (retrogradată direct)

Dezastru la nivel managerial. Într-un moment de sinceritate, Mititelu a recunoscut că e principalul vinovat pentru picajul echipei sale. Mie mi-a dat impresia, de-a lungul play-out-ului, că el a urmărit această retrogradare. Prea multe decizii aiurea, prea multe scandaluri, prea puțin fotbal. Să se fi terminat banii familiei Mititelu? E posibil.

Doar două șanse mari de a înscrie a avut FC U 1948 în partida cu Hermannstadt (1-3), într-un meci de totul sau nimic, ceea ce arată sterilitatea și blocajul acestei echipe plecate cu pretenții de play-off la începutul campionatului.

FC VOLUNTARI (retrogradată direct)

O echipă fără un nucleu important de fani nu are viață, joacă degeaba. 1152 de spectatori este media Voluntariului, conform  lpf2.ro, și ultimul loc în acest top. Penultima, FC Botoșani, e la distanță mare – 2692. Așa că nu prea are cine să plângă pentru retrogradarea acestui club, unul întreținut mai mult politic, decât sportiv, cum mai sunt și altele în Liga 1.

Despre jocul Voluntariului, putem spune că a avut anumite perioade bune de-a lungul campionatului, însă, per ansamblu, evoluțiile ilfovenilor au fost neconvingătoare. Iar venirea ca antrenor a lui Florin Pârvu parcă a frânat jocul echipei, în loc să-l accelereze. 

Un singur șut pe poartă a tras echipa de lângă București în confruntarea decisivă cu Universitatea Cluj!

FC BOTOȘANI (baraj cu CS Mioveni)

N-a avut nicio șansă în fața Oțelului, o echipă călită de-a lungul actualului sezon. Iftime a vrut să-și crească echipa ca pe Făt-Frumos, într-un timp foarte scurt și, în mare, i-a reușit, ducându-i pe Florescu și Compania în baraj după ce toată lumea nu le mai dădea nicio șansă de salvare. 

Multe influențe politice și aici, ceva arbitraje favorabile în play-out, probabil că Botoșani se va salva de la retrogradare într-un baraj cu o echipă fără susținere financiară. 

Nicio ocazie mare nu a avut formația antrenată de Bogdan Andone în duelul de la Galați, conform sofascore.ro!

DINAMO (baraj cu Csikszereda)

A beneficiat, după cium spuneam, de ajutorul a doi foști mari dinamoviști, Dorinel Munteanu și Ioan Ovidiu Sabău, dar și de atitudinea delăsătoare a arădenilor antrenați de un alt fost mare dinamovist, Mircea Rednic. 

Jucătorii lui Dinamo au avut o atitudine corectă, au alergat mult, și-au creat câteva ocazii, au marcat de două ori și speră acum să depășească o echipă, Csikszereda, care a ajuns în baraj fără să câștige vreun meci în ultimele 6 etape (5 eșecuri și o remiză)!

Câinii au beneficiat și de o decizie cu dedicație a Comisiei de Recurs de la FRF, care i-a redus inexplicabil pedeapsa lui Abdallah de la 6 etape la două, exact pentru a evolua în ultimul meci din play-out. Atacantul din Madagascar a fost decisiv în această confruntare, deschizând scorul în victoria cu 2-0 a formației sale.

Una peste alta, lucrurile n-au funcționat așa cum trebuie la Dinamo. S-au plătit salarii mari, deși echipa este în insolvență, s-a adus un antrenor cu un CV bun pentru aceasată parte a Europei, dar rezultatele au fost modeste.

Nicio șansă mare de a înscrie nu și-a creat UTA în partida cu Dinamo (2-0 pentru trupa antrenată de Kopic).

POLI IAȘI

Multă politică și în Copou, echipa e susținută puternic de autoritățile locale, obiectivul a fost îndeplinit în prag de alegeri, în fața unei formații a Petrolului care nu s-a omorât cu firea, un fel de „mama răniților” a echipelor aflate în zonaa retrogradării.

E de remarcat, totuși, spiritul de luptă, de Pitbull, pe care l-a implementat Tony da Silva, un antrenor sincer, cu o mentalitate pozitivă, de care avem nevoie în Liga 1. 

Un singur șut pe poartă a avut Petrolul în confruntarea din Copou, prea puțin ca să vrei cu adevărat ceva (s-a terminat 2-0 pentru ieșeni).

Câteva concluzii

- Dinamo a avut noroc cu doi antrenori foști dinamoviști, Munteanu și Sabău, care și-au apărat corect șansele, și n-ar trebui să aibă probleme în barajul cu Csikszereda.

FC U Craiova și Mititelu își merită soarta.

Pe Voluntari nu-i regretă nimeni, nici chiar puținii suporteri.

Politica e la putere în play-out.

Există încă influențe la Comisii și la nivelul arbitrilor.

VIDEO Conferință de presă Mircea Rednic după Dinamo - UTA

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!