Trei suspiciuni de blat la FCSB!? Unul dintre jucătorii prezenți pe teren lămurește lucrurile. Ce i-a spus antrenorul
Un fost jucător al vicecampioanei FCSB a vorbit deschis despre suspiciunile de blat care a planează asupra a trei meciuri disputate de FCSB în perioada în care el activa acolo.
Florin Gardoș susține că nu i s-a transmis niciodată în perioada în care a îmbrăcat tricoul FCSB-ului să se dea la o parte.
Fostul fundaș central respinge orice acuzație în cazul celor trei meciuri ale FCSB-ului asupra cărora planează suspiciuni de blat și spune că el n-a luat parte la astfel de lucruri.
„Nu ştiu dacă mă crede cineva, dar mie nu mi s-a spus niciodată că azi trebuie să pierdem sau să câştigăm. Şi nici n-am auzit să se fi spus aşa ceva vreodată vreunui coleg.
Mă refer la meciul cu Viitorul, 2-5 pe Ghencea. Am jucat atunci şi am zis: «Ce tot vorbesc ăştia de blat? Am jucat în meciul ăsta şi nu există aşa ceva!». Celor de la Viitorul le-a ieşit tot şi n-am înţeles nimic.
Şi am avut un meci cu Urziceni, ei erau aproape de faliment. Am câştigat pe Ghencea. Nu mi s-a spus ceva concret, nu ştiam nimic, doar că mi-a zis la un moment dat antrenorul (n.r. - Sorin Cârţu): «Acum ţi-ai găsit şi tu să dai pase?». «Cum adică acum? Ce are? Nu asta trebuie să fac?». Am jucat mijlocaş central în partida aceea, am făcut o preluare foarte bună, am dat o pasă filtrantă şi era să dăm gol la faza respectivă.
Şi în acel meci (n.r. – FCSB – FC Vaslui) am jucat. Dacă e să le luăm pe toate 3, şi dacă ar fi să dau procente, aş zice că meciul ăsta are cele mai mici şanse să fi fost aranjat. S-au intoxicat de la ei mai mulţi jucători, a fost iar un meci foarte ciudat...”, a spus Florin Gardoş, potrivit gsp.ro.
Florin Gardoș a revenit în fotbal
Gardoș, fostul internațional în vârstă de 34 de ani, a semnat un contract cu Sparta Râmnicu Vâlcea, pentru care a debutat în etapa din week-end a Ligii a 4-a Vâlcea.
Fundașul a jucat 70 de minute pentru liderul campionatului județean în victoria de sâmbătă, 3-1 cu Minerul Berbești.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News