Trei zile in care se decide totul! Surpriza: Gigi Becali poate iesi din inchisoare in mai putin de doua saptamani!
Gigi Becali afla pe 17 iunie daca va fi liber in urmatoarele trei luni. Doua zile mai tarziu, patronul Stelei s-ar putea alege cu un sport de pedeapsa intre 6 luni si 5 ani.
Cererea lui Gigi Becali de intrerupere pentru trei luni a pedepsei de trei ani de inchisoare, pe care acesta a inceput sa o execute la 20 mai, va fi judecata de Tribunalul Bucuresti pe 17 iunie, a declarat pentru MEDIAFAX avocatul Bogdan Barbuceanu, unul din aparatorii lui Becali.
Barbuceanu a precizat ca a depus cererea vineri la Tribunalul Bucuresti, primind termen in 17 iunie. Apararea a cerut intreruperea pedepsei pentru trei luni - maximul prevazut de lege - pentru ca Gigi Becali sa-si poata continua afacerile, sa-si intretina familia si sa poata finanta in continuare Clubul Steaua, a aratat Bogdan Barbuceanu.
Tribunalul Bucuresti judeca in 19 iunie cererea de contopire a pedepselor de cate trei ani de inchisoare cu executare primite in dosarul "Valiza" si in cel privind schimbul de terenuri cu Ministerul Apararii.
Gigi Becali are doua condamnari de cate trei ani de inchisoare cu executare, una fiind in dosarul "Valiza si cealalta in cauza privind schimbul de terenuri cu Ministerul Apararii.
EXPERT ANTICORUPTIE: 'SPORUL DE PEDEAPSA NU POATE FI EVITAT'
La prima vedere, condamnarea din 'cazul Valiza' nu pare sa il afecteze prea mult pe Becali, in conditiile in care el a primit deja 3 ani cu executare in dosarul schimburilor de terenuri cu MApN.
In realitate, lucrurile sunt mult mai complicate pentru Gigi Becali. Decizia data luni de judecatori reprezinta defapt o contopire a trei pedepse in 'dosarul Valiza':
► 3 ani cu executare pentru 'Dare de mita' - catre jucatorii de la U Cluj
► 3 ani cu executare pentru 'Dare de mita' - catre jucatorii de la Gloria Bistrita
► 1 an cu executare pentru 'Fals in inscrisuri'
Expertul anticoruptie Laura Stefan a explicat astazi in Romania Libera faptul ca Becali nu poate evita sporul de pedeapsa - de la 6 luni la 5 ani.
„Instanta de fond de pe raza careia se afla Penitenciarul Rahova trebuie sa contopeasca pedeapsa obtinuta in Dosarul 'Valiza' cu aceea obtinuta in Dosarul MApN."
"Avand in vedere ca cel condamnat, respectiv Gigi Becali, in Dosarul 'Valiza' a primit trei condamnari de inchisoare cu executare, care, la randul lor, au fost contopite intr-o pedeapsa de trei ani, instanta poate sa dea un spor de pedeapsa avandu-se in vedere concursul de infractiuni din trei dosare penale in care George Becali a fost condamnat. Trebuie sa ne amintim ca acest condamnat a mai primit o pedeapsa de inchisoare, cu suspendare, in Dosarul sechestrarii de persoane”, a declarat Laura Stefan in Romania Libera.
Laura Stefan este unul dintre cei 17 experti europeni anticoruptie de la Bruxelles;
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News