Turcii titrează: ”Darius Olaru, transfer la Beșiktaș”

Darius Olaru FCSB Superliga Superliga Darius Olaru / Foto - Gabriel Chirea
SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 19 Iunie 2024, 14:26
Data actualizarii: Miercuri 19 Iunie 2024, 14:25

Darius Olaru (26 de ani) se află în acest moment în Germania, pentru a lua parte la Campionatul European din 2024 alături de naționala României.

  • EURO 2024 se vede la Pro TV, Pro Arena și pe VOYO

Cotat la șapte milioane de euro de site-urile de specialitate, Darius Olaru se află la FCSB din ianuarie 2020. Căpitanul campioanei României mai are contract cu echipa până la finalul stagiunii 2027/28.

Turcii titrează: ”Darius Olaru, transfer la Beșiktaș”

Forma bună din sezonul recent încheiat l-a adus pe Darius Olaru pe radarul celor de la Beșiktaș. Cel puțin așa susține presa din Turcia, mai exact publicația faul.com.tr.

”Darius Olaru, transfer la Beșiktaș”, a titrat sursa amintită anterior, care a mai scris următorul lucru: ”Cu planul de a-și întări linia ofensivă, Beșiktaș îl trece pe Darius Olaru pe agenda sa”.

În sezonul 2023/24, Darius Olaru a bifat 27 de apariții în sezonul regulat al Superligii României (14 goluri, două assist-uri), nouă prezențe în play-off (un gol, trei assist-uri), patru meciuri în tururile preliminare UEFA Europa Conference Legue, dar și trei partide în Cupa României (un assist).

Ce se întâmplă la FCSB dacă Olaru pleacă

În mai, după ce FCSB a fost încoronată campioană, Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, a anunțat că Malcom Edjouma se va întoarce la club. Mai mult, milionarul din Pipera a mărturisit că fotbalistul poate fi înlocuitorul lui Olaru.

"Edjouma se întoarce. El poate să fie în locul lui Olaru. El nu mai joacă, el pierde mingea, e talentat, dar face floricele și pierde mingea. Pierzi mingea, te-ai nenorocit cu mine, stai pe bancă. Luis Phelipe rămâne. Eu vreau lot mare, că am multe meciuri de jucat", spunea Becali la Fanatik.

FCSB, în perioada de mercato a verii

Antrenor - Elias Charalambous (confirmat)

Veniri - Marius Ștefănescu (Sepsi OSK / 1.31 milioane de euro), Daniel Popa (FCU Cluj / 300.000 de euro), David Kiki (FCV Farul Constanța / gratis)

Reveniri după împrumuturi - Alexandru Musi (Petorlul), Malcolm Edjouma (Bari), Ovidiu Perianu (FC Buzău), Victor Stancovici (Unirea Dej), Matei Tănasă (FC Buzău)

Plecări - Ovidiu Popescu (FCU Cluj / gratis), Ovidiu Perianu (Unirea Slobozia / împrumutat)

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!