GALERIE FOTO U Cluj - Dinamo 1-0. ”Șepcile Roșii”, în vârful clasamentului

Dinamo Dan Nistor Ioan Ovidiu Sabau U Cluj Zeljko Kopic Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Luni 02 Septembrie 2024, 21:30
Data actualizarii: Luni 02 Septembrie 2024, 23:28

Meciul dintre U Cluj și Dinamo din etapa a opta poate fi urmărit în format LIVE TEXT pe Sport.ro.

U Cluj a trecut pe primul loc în clasament

Dinamo a controlat prima repriză a înfruntării de pe Cluj Arena, iar elevii lui Zeljko Kopic au avut ocazii importante de a marca, inclusiv o bară a lui Selmani.

După pauză, balanța a înclinat în favoarea echipei lui Ioan Ovidiu Sabău, iar unicul gol al partidei a venit în minutul 62, atunci când un șut al lui Ovidiu Bic a fost deviat și l-a păcălit pe Golubovic, care a rămas neputincios.

În urma acestui rezultat, U Cluj a trecut pe prima poziție a clasamentului, cu 18 puncte, la trei lungimi în fața Universității Craiova, în timp ce Dinamo rămâne pe locul 6, cu 12 puncte.

U Cluj - Dinamo 1-0

Min. 90+4: Final de meci!

Min. 87: Ocazie Dinamo! Cîrjan centrează în careul advers, Mărginean își pregătește șutul, dar Codrea are o intervenție foarte bună și respinge. Balonul ajunge la Caragea care șutează pe lângă poartă.

Min. 62: GOOOOL U CLUJ! Ovidiu Bic primește balonul în careu, șutează cu dreptul, balonul este deviat de apărarea bucureștenilor și trece peste Golubovic.

Min. 60: Ocazie U Cluj! Chipciu apare la finalizare în afara careului, șutează pe poartă, dar Golubovic reușește să rețină.

Min. 57: Ocazie U Cluj! Blănuță șutează de la distanță, dar mingea trece puțin peste poarta alb-roșilor.

Min. 49: Ocazie U Cluj! Nistor centrează periculos în careu, balonul este deviat și îl lovește în mână pe Ovidiu Popescu.

Min. 46: Începe repriza a doua!

Min. 45+2: Finalul primei reprize!

Min. 44: Ocazie U Cluj! Nistor centrează din corner, Masoero reia cu capul dar trimite puțin pe lângă poartă.

Min. 29: Ocazie Dinamo! Selmani reia cu capul, dar lovește bara transversală. Mingea sare la Gnahore care trimite spre poartă, dar Gertmonas respinge.

Min. 26: Ocazie Dinamo! Cîrjan șutează la colțul lung, dar Gertmonas respinge. 

Min. 23: Ocazie Dinamo! Cătălin Cîrjan șutează din afara careului, dar balonul trece puțin peste poarta ardelenilor. 

Min. 1: Începe meciul!

U Cluj: Gertmonas – Boboc, Masoero, Cristea, Chipciu – Popescu, Bic – Rață, Nistor, Thiam – Blănuță

Rezerve: Gorcea, Oancea, Van der Werff, Mitrea, Briz, Codrea, Simion, Silaghi, Bota, Morgado Pereira, Tchassem, Moldovan

Antrenor: Ioan Ovidiu Sabău

Dinamo: Golubovic – Costin, Boateng, Homawoo, Opruț – Milanov, Gnahore, Cîrjan – Bordușanu, Selmani, Bani

Rezerve: Ailiesei, Stoian, Pascalău, Licsandru, Alvarez, Patriche, Caragea, Irimia, Rotund, Amzăr, Mărginean

Antrenor: Zeljko Kopic


LIVE TEXT pe Sport.ro de la ora 21:30, partida dintre U Cluj și Dinamo din etapa cu numărul 8 a Superligii este un veritabil derby pentru locul 1.

Ardelenii au 15 puncte, la egalitate cu liderul Universitatea Craiova și cu Oțelul Galați, în timp ce ”câinii” au 12 puncte, după un start de sezon neașteptat de bun.

”Runda a opta se va încheia cu un duel de gală, cel dintre Universitatea Cluj şi Dinamo, două echipe aflate în mare formă”, notează și site-ul oficial al Ligii Profesioniste de Fotbal.

,,Şepcile roşii" sunt neînvinse în sezon actual, patru victorii şi trei remize, rezultate în urma cărora au încheiat etapa precedentă în fruntea clasamentului. 

De partea cealaltă, bucureştenii au pierdut doar primul meci din acest campionat, 2-3 cu CFR Cluj, după care au urmat trei succese şi trei egaluri.

Problemele continuă la Dinamo! Anunțul făcut înainte de meciul din deplasare cu U Cluj

Antrenorul dinamovist Zeljko Kopic a explicat care este situația fotbaliștilor accidentați din lot.

”U Cluj este într-o formă bună, are o perioadă bună și va fi un meci complicat, dar noi mergem acolo să jucăm fotbal, să fim competitivi și să câștigăm cât mai mult din acest duel.

Cu privire la absențele din lot, Hakim (n.r. - Abdallah) va avea nevoie de mai mult timp, va lipsi o perioadă. 

Dennis Politic și Petru Neagu progresează și sperăm ca la finalul pauzei competiționale cel puțin unul dintre ei să revină pe teren. 

Avem jucători care muncesc din greu și fiecare dintre ei are un rol important în lot. Este o oportunitate pentru o parte din jucători să confirme.

Mă bucur pentru jucătorii dinamoviști convocați la echipele naționale, înseamnă că au calitate și că facem ceva bine la club”, a declarat, în conferința de presă premergătoare meciului, Zeljko Kopic.

Statistica întâlnirilor directe dintre Dinamo și U Cluj

Cele două echipe s-au mai întâlnit în principala competiţie internă de 97 de ori, de 52 de ori s-au impus bucureştenii, de 22 de ori au câştigat clujenii, iar alte 23 de partide s-au terminat la egalitate.

Palmares cu U Cluj gazdă: 49 de meciuri - 13 succese U Cluj - 15 remize - 21 victorii Dinamo.

Prima partidă a avut loc pe 19 septembrie 1948, U Cluj - Dinamo 1-1. Golurile au fost marcate de Justin Zehan, respectiv Carol Bartha.

Abia în al patrulea duel s-a înregistrat întâia victorie: 4 noiembrie 1951, Ştiinţa - Dinamo 1-2.

Pe 25 octombrie 1953, prima victorie izbutită de clujeni, Ştiinţa - Dinamo 4-2. Ardelenii erau antrenaţi de Ştefan Kovacs, cel care tocmai îşi începuse cariera de antrenor. De partea cealaltă, un alt titan al forbalului românesc, Angelo Niculescu.

Dinamo - U Cluj de pe vremuri: de două ori s-a terminat 8-0 pentru ”câini”

Două dintre cele trei înfrângeri cu 0-8 în campionat au fost suferite de clujeni în duelurile cu Dinamo (1956, 1998), acesta fiind cel mai sever scor negativ înregistrat de „Şepcile roşii" pe prima scenă.

Cea mai recentă dispută în SuperLiga României: 4 mai 2024, Universitatea Cluj - Dinamo 3-3.

Ioan Ovidiu Sabău, antrenorul lui U Cluj, a scris istorie ca jucător la Dinamo

De reamintit că Ioan Ovidiu Sabău a evoluat ca jucător în tricoul dinamoviştilor timp de două sezoane (1988-1989, 1989-1990).

El a făcut parte dintr-o generaţie de excepţie antrenată de Mircea Lucescu, care a câştigat titlul în sezonul 1989-1990, când a ajuns până în semifinalele Cupei Cupelor.

Dan Nistor de la U Cluj, fost și la Dinamo, la meciul cu numărul 450

Mediile de vârstă:

Universitatea Cluj - 25 ani şi 10 luni.

Dinamo - 24 ani şi trei luni.

Va fi un meci special pentru Dan Nistor, aflat în faţa celui de-al 450-lea joc în SuperLigă, o cifră atinsă de-a lungul timpului doar de alţi opt jucători. (Info: LPF)

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!