UEFA a anunțat cine va arbitra meciul Virtus - FCSB! Centralul a primit o suspendare record
După ce a câștigat Supercupa României după ce a învins-o pe Corvinul Hunedoara cu scorul de 3-0, FCSB se pregătește pentru startul aventurii europene.
Marți, 9 iulie, roș-albaștrii se vor duela cu Virtus în prima manșă din primul tur preliminar UEFA Champions League.
Cine va arbitra meciul Virtus - FCSB, din primul tur preliminar Champions League
UEFA a anunțat arbitrul care va conduce de la centru partida care se va disputa la San Marino.
La meciul Virtus – FCSB a fost delegată o brigadă din Bosnia și Herțegovina. Antoni Bandic se va afla la centru și va fi ajutat de la margine de asistenții Amer Macic și Damir Lazic. Dragan Petrovic va fi arbitru de rezervă.
În 2017, Antoni Bandic a fost implicat într-o controversă uriașă în urma unui meci Radnik Bijelina – Zrinjski, scor 1-2. Atunci, Bandic a lăsat-o pe Zrinjski în zece jucători, după ce l-a eliminat incorect pe Stojkic. Ulterior, Antoni Bandic i-a acordat un penalty inexistent lui Zrinjski.
În urma acelui meci, Antoni Bandic a fost eliminat de pe lista arbitrilor din campionatul Bosniei și Herțegovinei pentru sezonul 2017/18, însă, ulterior, oficialii Federației au revenit asupra deciziei și i-au permis lui Bandic să arbitreze în continuare.
AC Virtus va fi adversara lui FCSB în primul tur preliminar din Champions League
AC Virtus a câștigat la finalul sezonului trecut primul titlu din istorie, după ce a termina pe prima poziție a clasamentului, cu 79 de puncte, la două lungimi în fața echipei de pe locul doi, La Fiorita.
Din 30 de partide disputate sezonul trecut, AC Virtus a câștigat 26, a pierdut trei meciuri și a obținut o singură remiză.
În 2023, AC Virtus a câștigat și Cupa statului San Marino.
Diferența de valoare dintre FCSB și AC Virtus este colosală. Dacă FCSB are o valoare totală a lotului de aproximativ 35 de milioane de euro, în ceea ce o privește pe AC Virtus, valoarea lotului echipei din San Marino depășește cu puțin un milion de euro.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News