Dumitru Dragomir, trimis in judecata in dosarul drepturilor TV! Prejudiciu URIAS de 5,4 milioane de euro!
Fostul sef al LPF va fi judecat pentru evaziune fiscala, delapidare si spalare de bani!
Fostul sef al LPF, Dumitru Dragomir, a fost trimis in judecata, alaturi de peste 40 de persoane, pentru evaziune, delapidare si spalare de bani, cu un prejudiciu de circa 5,4 milioane de euro, Dragomir fiind acuzat si de nereguli in legatura cu vanzarea drepturilor TV pentru meciuri de fotbal.
Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe langa Tribunalul Bucuresti, "din probele administrate in cauza a rezultat faptul ca in cursul lunii iunie 2011, inculpatul DRAGOMIR DUMITRU, in calitate de presedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal (L.P.F.) a determinat, cu intentie, pe membrii Adunarii Generale a L.P.F. sa aprobe incheierea unui contract de mandat cu SC Capital Properties SRL, in vederea vanzarii drepturilor de televiziune aferente pachetelor 3, 4, 5, 6, 7 si 9 pentru sezoanele competitionale 2011/2012, 2012/2013, 2013/2014 – cunoscand faptul ca prestatiile inscrise in contractul de mandat respectiv nu aveau sa fie executate in fapt (aceste prestatii nemaiputand fi, de altfel, executate, intrucat oferta SC RCS RDS SA fusese deja depusa). in urma incheierii, in aceste conditii, a contractului de mandat nr. 2963/27.06.2011, in perioada 2011 – 2013, inculpatul Dragomir Dumitru a platit, in mod succesiv, in numele L.P.F., in contul SC Capital Properties SRL (reprezentata de inculpatul CORBU MIHAI) un comision in suma totala de 12.102.648 lei – in trei transe esalonate pe trei ani – respectiv 2011, 2012 si 2013.
Activitatea infractionala desfasurata de inc. Dragomir Dumitru a avut drept urmare si diminuarea corelativa a patrimoniului L.P.F. cu suma de aproximativ 2.800.000 euro. Sumele sus-mentionate transferate de L.P.F. in contul SC Capital Properties SRL au fost virate ulterior de inc. CORBU MIHAI si RADU-ARHIRE ALEXANDRU-MaDaLIN, mai intai, in conturile unor societati comerciale de „tranzit”, iar din acestea in conturile unor societati comerciale cu comportament de tip „fantoma” - controlate de inculpatii NEGOESCU TIBERIU – CONSTANTIN si PaUN CRISTIAN – NICOLAE - de unde au fost retrase in numerar si restituite “la sacosa” dispunatorilor platilor.
De asemenea, in cursul anului 2013, in baza aceleasi rezolutii infractionale, inculpatul DRAGOMIR DUMITRU, in calitate de presedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal (L.P.F.), a inregistrat in documentele contabile ale L.P.F., precum si in celelalte documente legale (declaratii fiscale) operatiuni fictive constand in achizitii nereale de servicii in valoare de 3.250.800 lei de la SC Capital Properties SRL, in scopul sustragerii de la indeplinirea obligatiilor fiscale si cauzand un prejudiciu estimat bugetului de stat in cuantum total de 1.300.320 lei, din care 780.192 lei – reprezentand TVA si 520.128 lei reprezentand impozit pe profit."
Mai mult, trei imobile ale fostului sef a Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF) au fost puse sub sechestru.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News