ProSport prezinta comunicatul emis de Parchetul General in care este explicat motivul pentru Dumitru Dragomir e cercetat:
"Din probele administrate a rezultat suspiciunea rezonabila ca in perioada 2011 - 2013, inculpatul Dumitru Dragomir, in calitate de presedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, in baza unei intelegerii cu inculpatul Corbu Mihai - administrator al SC Capital Properties SRL, cu intentie, a determinat membrii LIGII PROFESIONISTE DE FOTBAL (L.P.F.) sa aprobe acordarea / plata unui comision in valoare de 12.102.648 lei, in favoarea SC Capital Properties SRL - drept contravaloare a unor servicii de intermediere care, in realitate, nu s-au prestat - in scopul insusirii sumei anterior mentionate. Astfel, pentru realizarea acestui scop, inculpatul Dragomir Dumitru, profitind de calitatea sa de presedinte al LPF, a creat, in paralel cu circuitul licit de vinzare (prin negociere directa) a drepturilor de televizare catre S.C. RCS&RDS SRL, un circuit ilicit - fictiv, apt sa creeze confuzia cu cel licit, in scopul delapidarii sumei de 3.000.000 de euro din patrimoniul LPF. Inculpatul Dumitru Dragomir a inserat in circuitul fictiv un contract de intermediere (care atesta o activitate neconforma cu realitatea - desfasurarea unor activitati de identificare pe piata a unui comparator) cu societatea administrata de inculpatii Corbu Mihai si Radu Arhire Alexandru Madalin. in baza contractului de intermediere, inculpatul Dragomir Dumitru a obtinut aprobarea platii de catre Adunarea Generala a actionarilor - L.P.F. a unui comision de 5% din pret catre societatea administrata de inculpatul Corbu Mihai, cunoscind ca aceste servicii nu au fost prestate. Totodata, in fiecare intrunire a Adunarii Generale din aceasta perioada, inculpatul Dragomir Dumitru, care a condus adunarile, a prezentat membrilor actele circuitului licit, determinindu-i sa-si dea acordul pentru incheierea contractului de mandat intre L.P.F. si societatea administrata de inculpatii Corbu Mihai si Radu Arhire Alexandru Madalin, desi contractul intre LPF si S.C. RCS&RDS SRL s-a incheiat ca urmare a negocierii directe. Desi cunostea ca acel contract de mandat (intermediere) a ramas fara obiect si din punct de vedere juridic, inculpatul Dumitru Dragomir l-a executat in sensul ca a platit in trei transe comisionul catre societatea administrata de inculpatii Corbu Mihai si Radu Arhire Alexandru Madalin. Din societatea administrata de inculpatii Corbu Mihai si Radu Arhire Alexandru Madalin, suma de bani a fost transferata in cele din urma, in baza unor relatii comerciale fictive, in conturile unor societati fantoma. Din conturile acestora, sumele de bani au fost scoase in numerar si returnate inculpatilor."
Delapidare, spalare de bani, evaziune fiscala! UPDATE: Dragomir va fi cercetat in libertate! Parchetul explica in premiera de ce este cercetat
"Mitica la Mititica", asta este noul episod turnat in Capitala odata cu filmul "Dosarul Drepturilor TV". Dumitru Dragomir risca sa stea 8 ani, pana la varsta de 76 de ani. Delapidare, spalare de bani si evaziune fiscala - sunt capetele de acuzare pentru Dragomir, care ar fi prejudiciat Liga cu 3 milioane de euro din drepturile TV.
Dumitru Dragomir se pregateste de ce e mai rau dupa descinderea de ieri a procurorilor, chiar daca judecatorii au decis ca fostul sef LPF sa fie cercetat in libertate. Dragomir l-a sunat pe Borcea si l-a intrebat despre starea penitenciarelor din Romania si mai ales despre situatia suporterilor din spatele gratiilor. Dragomir a avut probleme pe toate stadionele dupa ce a introdus legea Dragomir in fotbal.
"Cristi, ia zi, tata, cum mai e pe la puscarie? Cred ca ma leaga si pe mine astia... Am eu ceva informatii, ca n-oi fi trait degeaba. Cum is nebunii aia pe acolo, ca tu ai treaba doar cu stelistii, dar pe mine ma urasc toti... N-ai vazut ca la fiecare meci ma trimit la racoare?", i-a zis Dragomir lui Borcea, potrivit Libertatea.
Dragomir a mai fost inchis de doua ori, prima data pentru jocuri de noroc in perioada comunismului iar a doua oara pentru ca a devalizat conturile clubului pe care il conducea, Victoria Bucuresti.
Dragomir, cercetat in libertate
Dumitru Dragomir va fi cercertat in libertate, in timp ce oamenii de afaceri Mihai Corbu si Radu Arhire au fost arestati preventiv, a decis in aceasta dimineata Tribunalul Bucuresti.
Dragomir, Corbu si Arhire au fost adusi la instanta cu propunere de arestare preventiva in jurul orei 00.15, fiind audiati timp de peste cinci ore.
La iesirea din tribunal, Dragomir a declarat: "Am avut incredere in justitia din Romania si uite ca s-a facut dreptate. I am very strong (Sunt foarte puternic)".
Decizia TB nu este definitiva si poate fi contestata la Curtea de Apel Bucuresti (CAB).
Imagini cu Dumitru Dragomir dupa o noapte petrecuta in arest:
Bogdan, fiul lui Dumitru Dragomir, a fost si el prezent la Tribunal, insa a plecat in cele din urma. Decizia instantei va veni in aceasta noapte. Nu este exclus ca decizia sa vina spre dimineata.
Sedinta de judecata a inceput. Ramai pe www.sport.ro pentru informatii actualizate in timp real de la Tribunalul Bucuresti.
In 5 minute incepe sedinta de judecata, unde Dragomir va afla daca va fi retinut pentru inca 29 de zile, daca va fi eliberat sub control judiciar sau daca va fi cercetat in libertate.
Care este pozitia LPF in acest caz: "In cursul zilei de astazi, 7 aprilie 2014, cu ocazia efectuarii unei perchezitii domiciliare dispus in baza dispozitiilor noului Cod de Procedura Penala, reprezentantii organelor de cercetare penala ale politiei judiciare au ridicat de la sediul LPF mai multe inscrisuri avand legatura cu pretinse infractiuni savarsite pe parcursul derularii mandatului fostului Presedinte LPF, domnul Dumitru Dragomir. Totodata, informam reprezentantii media ca pentru a nu afecta cursul anchetei, acestea sunt singurele precizari pe care le vom face pe acest subiect. Pentru orice alte detalii va rugam sa va adresati direct organelor de urmarire penala care efectueaza cercetari in aceasta cauza"
www.sport.ro va prezinta filmul evenimentelor de astazi. Video mai jos
Dragomir si celelalte persoane retinute au ajuns la Tribunalul Bucuresti. Avocata lui Mitica Dragomir a sosit cu intarziere, pentru ca nu a fost sunata la timp. La 00:30 incepe sedinta de judecata.
3 milioane de euro e suma confuzanta. Informatiile sustin ca Dragomir e anchetat pentru alte 3 milioane de euro decat cele din contractul de sponsorizare pentru nunti si botezuri. Practic, contractul dintre Liga si RCS exista doar la sediul RCS, copia pe care o are Liga avand niste bani lipsa si reprezentand un contract diferit.
Omul de afaceri Radu Alexandru Madalin Arhire a fost retinut de procurori in dosarul privind vanzarea drepturilor de televizare a unor meciuri din Liga I, ca si fostul presedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF) Dumitru Dragomir si omul de afaceri Mihai Corbu.
Cum au reactionat cei mai importanti oameni din fotbalul romanesc dupa ce Mitica Dragomir a fost retinut de politie.
Omul de afaceri Mihai Corbu a fost retinut de procurori in dosarul privind vanzarea drepturilor tv din Liga I, dupa ce si Mitica Dragomir a patit acelasi lucru in aceasta dimineata.
Corbu a fost audiat la Politia Capitalei si urmeaza sa fie arestat pentru 24 de ore. El va fi prezentat la Tribunalul Bucuresti, alaturi de Dragomir, cu propunere de arestare preventiva.
Fanii din Liga I anuntau inca din 2007 ce se va intampla cu Dumitru Dragomir. Atunci, in timp ce fostul presedinte al Ligii se afla pe aeroport, suporterii au scandat celebrul "Mitica la Puscarie" si i-au adus aminte de faptul ca a mai fost inchis.
"In curand iese legea si va duceti la puscarie! Am facut acest proiect de lege pentru acest derbedei care merita sa ajunga la puscarie", le spunea atunci
"Unde am fost eu, te vei duce si tu. Sa povestiti cum a fost la puscarie. Iti garantez ca te vei duce la puscarie", i-a transmis unul dintre suporteri.
Adrian Mititelu, unul dintre oamenii care l-au contestat dur in ultimii ani, recunoaste ca nu se astepta ca Dragomir sa fie retinut. Mititelu cere ca mai multi oameni din conducerea fotbalului romanesc sa fie anchetati pentru neregulile care au adus fotbalul din Romania intr-o situatie dramatica.
"Nu ma asteptam ca Dumitru Dragomir sa fie retinut, stiu ca procurorii l-au tinut in brate. Felicitari celor de la Parchetul de pe langa Tribunalul Bucuresti. Aceasta afacere nu are nicio legatura cu ce comision a fost platit. Astia sunt alti bani, e un alt tun. Acesti 3 milioane de euro au fost luati prin asa-zisul contract cu acea firma de intermediere.
Am fost singurul care am tipat si am fost impotriva acestui mod de a se vinde la licitatie drepturile. De aici a inceput dusmania mea cu Dragomir. Sper sa se faca dreptate, acesti oameni au vamuit fotbalul romanesc, l-au ingropat. Lui Mitica de aia ii pare rau ca a pierdut alegerile, ca le mai vindea o data, mai tragea 6 milioane de euro!", a spus Mititelu.
"Nu stiu daca e o surpriza, poate e surprinzator. Probabil ca s-a intamplat ceva daca se face aceasta ancheta. Atunci, ca oficial al unui club, au fost multe intalniri legate de drepturile TV, s-au tot facut discutii. Cluburile au obtinut suma stabilita. Normal ca cluburile au fost de acord cu aceste comisioane.", a declarat Dinu Gheorghe la Sport.ro.
Avocatul lui Dumitru Dragomir, Alina Gingirov, a declarat ca acesta e acuzat de spalare de bani, delapidare si evaziune, iar procurorii nu au tinut cont de probele pe care le-a adus.
Potrivit avocatului, anchetatorii care l-au audiat pe fostul presedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF) nu au luat in considerare documentele aduse ca probe de acesta.
Dragomir a fost scos, in jurul orei 15.15, din sediul Politiei Capitalei, de unde va fi dus in arest.
VIDEO - declaratia data astazi de Dumitru Dragomir, fostul presedinte al LPF, cu putin timp inainte retinerii pentru urmatoarele 24 de ore. In acest moment, Dragomir se afla in drum spre Centrul de Retinere si Arestare Preventiva.
Dumitru Dragomir a fost scos din sediul Politiei Capitalei si va fi transportat la unul dintre Centrele de Retinere si Arestare Preventinva de pe raza orasului Bucuresti. Acesta va fi prezentat mai tarziu in fata judecatorilor, care vor analiza cererea de arestare preventiva pentru 29 de zile.
Actuala conducere LPF anunta o conferinta de presa pentru marti, ora 12.00, pentru a explica ce s-a intamplat la controlul din aceasta dimineata. Pana atunci, Gino Iorgulescu a anuntat ca se abtine de la orice comentariu.
Intamplator sau nu, fanii lui ASU Poli au lansat tricouri de sustinere a echipei cu un mesaj potrivit pentru ultimele evenimente din fotbalul romanesc: Fotbalul ne leaga pe toti!
ULTIMA ORA! Dumitru Dragomir, retinut pentru 24 de ore, anunta MEDIAFAX! Maine, Oracolul de la Balcesti va fi dus in fata judecatorilor cu propunere de arestare pentru 29 de zile.
Dumitru Dragomir risca 16 ani de inchisoare dupa noul Cod Penal, insa pedeapsa va fi injumatatita pentru ca fostul sef LPF are peste 60 de ani.
Liga Profesionista de Fotbal a fost prejudiciata cu trei milioane de euro la vanzarea unor pachete din drepturile de televizare a meciurilor, prin crearea unui circuit fictiv de intermediere a tranzactiei, in conditiile in care, in realitate, aceasta s-a facut prin negociere directa, arata PTB.
Parchetul de pe langa Tribunalul Bucuresti (PTB) a dat publicitatii un comunicat cu detalii din dosarul privind vanzarea drepturilor de televizare a unor meciuri din Liga I.
Procurorii precizeaza, astfel, ca in acest dosar s-a inceput urmarirea penala pentru delapidare, evaziune fiscala si spalare de bani.
Potrivit anchetatorilor, LPF ar fi fost prejudiciata, la vanzarea drepturilor de televizare, prin faptul ca tranzactia a fost "intermediata" de mai multe firme, desi ea s-a realizat, in realitate, fara acestea.
"Din datele si probele administrate in cauza rezulta indicii rezonabile ca in perioada 2011 - 2013, patrimoniul Ligii Profesioniste de Fotbal a fost prejudiciat cu suma de 3.000.000 euro, prin crearea unui circuit fictiv de intermediere a vanzarii unor pachete din drepturilor de televizare a meciurilor de fotbal, in conditiile in care vanzarea reala s-a realizat prin negociere directa (fara intermediari) intre reprezentantii Ligii Profesioniste de Fotbal si reprezentantii societatii castigatoare. De asemenea, rezulta indicii rezonabile ca suma de bani a fost spalata printr-un circuit fictiv in care sunt implicate mai multe societati comerciale", arata PTB.
Cercetarile in acest caz sunt continuate de Parchetul de pe langa Tribunalul Bucuresti.
Acestea sunt cele mai cautate imagini ale inceputului de saptamana.
Mitica Dragomir a fost adus la sediul Politiei pentru a da declaratii.
Fostul sef al LPF a fost transportat cu masina politiei, escortata, insotit de oamenii legii.
Alte imagini din fata casei lui Mitica Dragomir:
Procurorii au venit cu mandate de perchezitie la resedinta lui Dumitru Dragomir, la hotelul sau si la sediul Ligii Profesioniste de Fotbal. Sunt suspiciuni de delapidare, spalare de bani si evaziune fiscala, anunta reporterul PROTV, Ovidiu Oanta.
In plus, sunt sanse ca Dragomir sa fie retinut, iar mai tarziu sa fie dus in fata unui judecator cu propunere de arestare preventiva.
Anchetatorii au facut perchezitii, luni dimineata, si la locuin?a fostului presedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal Dumitru Dragomir, in dosarul privind vânzarea drepturilor de televizare a unor meciuri, Dragomir confirmand informatia si afirmand ca politistii nu i-au spus ce cautau.
Surse din randul anchetatorilor au declarat pentru MEDIAFAX ca in acest dosar de evaziune fiscala, delapidare si spalare de bani au fost facute perchezitii si la locuinta fostului presedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal Dumitru Dragomir, suspectat ca ar fi incasat un comision important in contextul vanzarii drepturilor de televizare a unor meciuri din Liga I.
Contactat de MEDIAFAX, Dumitru Dragomir a confirmat informatia, afirmand ca anchetatorii nu i-au spus insa ce cautau.
"Da, domne', au fost dimineata, acum au plecat. Nu stiu de unde erau, de la Politie, si nici nu mi-au spus ce cautau", a afirmat Dragomir.
Intrebat daca i s-a solicitat vreun document pe care il avea la domiciliu, Dragomir a raspuns: "Mi-au cerut o gagica de 18 ani, dar n-am avut de unde sa le dau".
Comunicatul oficial al Politiei: "Din informatiile obtinute pana in acest moment, se pare ca, in perioada 2011-2013, persoanele vizate ar fi savarsit infractiuni in legatura cu vanzarea drepturilor de televizare a unor meciuri din liga I de fotbal. Prejudiciul estimat este de trei milioane de euro"
Probleme pentru conducatorii Ligii Profesionist de Fotbal, care s-au trezit in aceasta dimineata cu Politia la usa, informeaza Mediafax.
Potrivit sursei citate, la aceasta ora, Politia Capitalei, sub coordonarea Parchetului de pe langa Tribunalul Bucuresti, si cu sprijinul SRI, face 11 perchezitii, in Bucuresti si in judetul Ilfov, si pune in aplicare sapte mandate de aducere pe linia combaterii infractiunilor de delapidare si spalare de bani.
Actiunea demarata de procurorii anticoruptie si de Politia Capitalei vizeaza un dosar penal ale carui capete de acuzare sunt: evaziune fiscala, delapidare si spalare de bani.
De asemenea, persoanele vizate ar fi savarsit infractiuni in legatura cu vanzarea drepturilor de televizare ale unor meciuri din Liga I, in anul 2011.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News