Solomon, arestat 24 ore de DNA! E suspectat ca a luat mita de la Penescu!

Mititelu topaie de fericire. Dusmanul sau, primarul Craiovei a ajuns pe mana DNA. E cercetat ca-n 2006 ar fi luat mita de la Penescu, pe care l-a ajutat sa-si ia autorizatia de constructie a unui hipermarket in Craiova.

Dupa aproximativ patru ore de audieri, Solomon a fost scos sub escorta, cu catuse la maini, din sediul DNA Pitesti, fiind urcat intr-o masina a Politiei Judetene Arges.

El a refuzat sa raspunda intrebarilor jurnalistilor despre acuzatia sub care a fost retinut.

Avocatul primarului a refuzat, la randul sau, sa faca declaratii, spunandu-le jurnalistilor sa se adreseze procurrilor pentru a afla detalii.

Primarul Craiovei, Antonie Solomon, s-a prezentat, marti dupa-amiaza, in jurul orei 16.00, la sediul teritorial Pitesti al DNA, pentru audieri, dupa ce, dimineata, procurorii au ridicat de la locuinta si biroul acestuia inscrisuri si acte care au legatura cu cazul hipermarketului PIC al omului de afaceri Cornel Penescu.

Intrebat de jurnalistii prezenti in fata sediului DNA Pitesti de ce se afla la DNA, Solomon a raspuns: "Nu stiu, e o reclamatie... Mititelu (n.r. - Adrian Mititelu, finantatorul echipei Universitatea Craiova)... Nedelescu... (n.r. - Gheorghe Nedelescu, fost viceprimar al Craiovei) ... Nu stiu ce au facut ei cu Penescu".

Potrivit unui comunicat al biroului de presa al Primariei Craiova, procurorii DNA Pitesti i-au solicitat lui Antonie Solomon documente si inscrisuri care se refera la autorizarea constructiei hipermarketului PIC, dar si acte privind contractul de concesiune a Stadionului "Ion Oblemenco" catre Clubul Universitatea Craiova.

"De asemenea, au fost solicitate protocolul de colaborare intre Primaria municipiului Craiova si Clubul de fotbal Universitatea Craiova si acordul prin care Primaria si Consiliul Local Craiova au pus la dispozitia clubului de fotbal, in mod gratuit, Stadionul «Ion Oblemenco»", se arata in comunicatul Primariei Craiova.

Conform sursei citate, procurorii anticoruptie au solicitat, in baza unor mandate de perchezitie, accesul in biroul primarului Antonie Solomon si la locuintele acestuia din Craiova si localitatea Leamna.

"De aici au fost ridicate documente si inscrisuri care dovedesc provenienta bunurilor personale, conform Declaratiei de avere", se precizeaza in comunicatul primariei.

Primarul Antonie Solomon a declarat ca se astepta sa fie chemat la sediul DNA Pitesti, intrucat, in ultimele saptamani, au fost audiati mai multi angajati ai institutiei pe care o conduce cu privire la autorizatiile de construire a hipermarketului PIC, detinut de omul de afaceri Cornel Penescu.

"Ceea ce s-a intamplat astazi (marti – n. r.) face parte din procedura legala pe care procurorii au urmat-o. Asa cum am declarat, ma supun oricaror verificari venite din partea institutiilor abilitate ale statului, pentru ca nu am nimic de ascuns si nu am incalcat legea. In privinta verificarii domiciliului si a biroului, acestea s-au facut in baza unei sesizari catre DNA, privind modul de obtinere a averii mele. Sper ca acest dosar sa se solutioneze cat mai rapid, iar cei vinovati sa raspunda in fata legii", arata Antonie Solomon, citat in comunicatul mentionat.

Tot marti, la sediul Serviciului Teritorial DNA Pitesti, a fost audiat, timp de aproximativ cinci ore, si finantatorul clubului FC Arges, Cornel Penescu. La iesirea de la DNA, Penescu a spus ca audierile nu au avut legatura cu "un act de coruptie", ci cu transferurile unor jucatori de la FC Arges la Universitatea Craiova.

"Singura mea legatura cu Craiova este doar faptul ca dau drumul la hipermarket-ul meu de la Craiova, care se va redeschide in luna mai. Singura mea legatura cu Solomon sunt aceste transferuri. Nu am fost audiat din cauza mitei, iar in sediul DNA nu m-am intalnit cu domnul Solomon si nu am fost confruntat cu el", a declarat Penescu, care s-a declarat surprins ca si primarul Craiovei este la audieri la DNA.

In 8 februarie, fostul viceprimar al Craiovei Gheorghe Nedelescu, actual consilier local, a fost audiat la DNA Pitesti, in legatura cu terenul si autorizatia eliberata pentru construirea in municipiu a hypermarketului PIC, al omului de afaceri Cornel Penescu.

In 4 februarie, primarul Craiovei, Antonie Solomon, anunta ca la cererea "organelor statului" a pus la dispozitie toate actele solicitate in legatura cu terenul si autorizatia eliberata pentru construirea in municipiu a hypermarketului PIC, detinut de finantatorul FC Arges, Cornel Penescu, precizand ca a "procedat legal" atunci cand a semnat autorizatia de constructie.

Pe de alta parte, surse judiciare sustineau ca prezenta omului de afaceri Adrian Mititelu la DNA, in urma cu cateva saptamani, nu ar fi avut legatura cu coruptia din fotbal, ci cu un dosar privind o eventuala mita oferita pentru obtinerea unor avize legate de acel teren. Finantatorul FC Arges, Cornel Penescu, a cumparat, in 2006, un teren in Craiova de la patronul clubului Universitatea, Adrian Mititelu, pentru deschiderea unui magazin PIC.

Conform surselor citate, procurorii DNA i-ar fi pus lui Mititelu o inregistrare a unei convorbiri telefonice intre el si Penescu, in care finantatorul clubului FC Arges i-ar fi spus ca a rezolvat cu o suma de bani oferita pentru obtinerea actelor necesare deschiderii magazinului.

Totodata, primaria Craiova a anuntat, in 24 februarie, ca este dispusa sa reia discutiile cu Universitatea in vederea incheierii unui nou contract de concesiune pentru stadionul "Ion Oblemenco", contra sumei de 1 euro/luna, dupa ce gruparea craioveana nu a primit acordul de a evolua la Turnu Severin.

Intr-o adresa trimisa la data de 12 ianuarie, conducerea clubului Universitatea Craiova a fost somata de Primaria Municipiului Craiova sa paraseasca arena Ion Oblemenco incepand cu 31 ianuarie, cand expira contractul ce are ca obiect concesionarea spatiilor de antrenament si competitii din acest stadion.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!