Ultimele 3 nume de pe lista de transferuri a Stelei? Ce afaceri mai poate pregati Becali pentru o campanie spectaculoasa in 2016
Steaua - Manchester City e marti in direct la ProTV de la 21:45.
Steaua s-a intarit spectaculos in ultima saptamana, dupa ce si-a asigurat prezenta in grupele Europa League. Acum joaca in fata lui Manchester City, in playoff-ul Champions League, iar orice rezultat de acum incolo poate fi considerat un bonus.
Presat de ofertele pentru Stanciu si Hamroun, dar si de nevoia de a intari echipa pentru a face fata in campionat si in Europa, Becali a investit 2.5 milioane de euro pentru Florin Tanase de la Viitorul si Boldrin cu William de Amorim de la Astra.
Pe lista de transferuri a finantatorului Stelei mai sunt si alti jucatori, care raman pentru moment doar la capitolul "dorinte" ale acestuia.
Denis Alibec, varful Astrei, va ramane in continuare o tinta pentru Gigi Becali, mai ales in contextul in care Steaua inca nu si-a gasit un varf veritabil. Astra cere insa 2 milioane de euro pentru starul sau.
Daca Tudorie nu pare capabil in prezent sa se ridice la nivelul pretentiilor Stelei, Golubovic nu pare sa respecte profilul de golgheter cautat de Steaua. Se poate dovedi util, dar Reghe si Becali isi doresc altceva de la un atacant titular la Steaua. Florin Tanase a fost testat pe acest post la primul sau meci si desi a marcat si poate juca chiar si in aceasta postura, jucatorul adus de la Viitorul se pliaza mai bine la mijlocul terenului.
Despre o plecare a lui Alibec a vorbit Cristian Petre, secundul lui Sumudica la Astra: "Alibec pana nu se reface fizic, nu se pune problema unei vanzari. A inceput sa faca antrenamente alaturi de echipa in mod moderata. Sper ca in doua saptamani sa fie apt de joc, poate o sa intre la Londra, sa ne ajute de pe banca, pe final. Budescu si Alibec nu au fost lasati de Sumudica sa plece, anul acesta e altceva, nu se mai poate opune nici el, sunt probleme vitale ale clubului. Budescu face antreanamente cu Astra, deocamdata e legat de partea chineza, ei vor sa il imprumute pe 6 luni, mai trebuie doar sa semneze."
Razvan Marin de la Viitorul ar putea fi urmatoarea afacere pe care Becali o face cu Gica Hagi. "Regele" a confirmat ca vor mai fi plecari de la echipa sa, pentru ca Viitorul traieste din jucatorii pe care ii vinde, iar finantatorul Stelei a afirmat deja ca si-l doreste pe tanarul mijlocas.
"Ganea nu a jucat pentru ca are si el oferta. Ganea ne lasa un gol mare, dar e cautat. Incercam sa gasim solutii. Nu ne convine noua, dar cantarim bine. Nu stim ce va fi. El acum, Razvan Marin maine. Suntem deschisi. In cazul lui Ganea e un club de afara", a declarat, sambata, Hagi.
Andrei Ivan, tanarul atacant de la CSU Craiova, este un alt nume dorit de Becali. Ivan a refuzat in iarna sa joace pentru Steaua, desi Becali se intelesese cu conducerea oltenilor, varful Craiovei sperand ca va pleca in Europa. Mirajul transfeurilor la Barcelona si Espanyol s-a dus repede, desi presa din Italia il anunta ca pe un jucator de viitor pentru Romania:
"Andrei Ivan, noul talent al Romaniei. Este un jucator ale carui calitati pot fi imbunanatite, poate creste atat din punct de vedere tehnic, cat si fizic. Este dificil de marcat de catre fundasi si are o puternica lovitura de cap. Viteza este insa punctul lui forte, iar cand are mingea la picior devine un cosmar pentru apararile adverse. Ultimul lucru de pe lista, detine calitati 'balistice': un sut bun, puternic si precis. Pe scurt, e prototipul atacantului modern. Nu e o coincidenta ca echipe mari ale Europei sunt ochii pe el. Cluburi din Italia si Anglia au demarat deja discutiile pentru cel care este considerat drept noul star al fotbalului din Romania", il descrie Tuttomercatoweb pe Andrei Ivan.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News