ULTIMUL GOLGETER al Stelei in Romania: "Trebuia sa fie Real - Steaua pe National Arena. La Dinamo - Barca am fost sa vad stadionul!" Ce transfer BETON asteapta Claudiu Raducanu
Steaua asteapta de 10 ani sa dea un golgeter pentru Romania! Dica a fost cel mai aproape, in 2004, dar Danciulescu a castigat pana la urma derby-ul killerilor in Liga I!
Claudiu Raducanu se incalzeste la ACS Milcov, in Liga a 4-a, pentru ultimul contract tare al carierei! E vedeta in Olt si asteapta un telefon din Spania.
"Impresarul meu trebuie sa rezolve totul pana saptamana viitoare! Am o oferta, inca nu pot spune din ce liga e, dar sper sa semnez", a spus Raducanu.
Fostul atacant al Stelei nu rateaza niciun meci al ros-albastrilor. Ar fi vrut sa-i vada pe national arena intr-un super-test cu Real Madrid. Din pacate, Dinamo i-a luat fata rivalei si a chemat-o la Bucuresti pe Barcelona pentru un amical de lux.
"As fi vrut Steaua - Real Madrid pe National Arena! Asa, la Dinamo - Barcelona m-am dus doar sa vad stadionul. Daca vom castiga campionatul, poate vom juca impotriva lui Real in Champions League", explica Raducanu, care o vede pe Steaua favorita la titlu:
"Daca va castiga meciurile cu Petrolul, CFR si Dinamo, atunci e sigur campioana de toamna! De fapt, vor lua o optiune importanta la titlu, avantajul derby-urilor poate fi decisiv si in retur!".
Rusescu si Chipciu sunt favoritii lui Claudiu Raducanu din actuala echipa a Stelei: "Sunt fotbalisti foarte buni, au calitati extraordinare. Rocha e atacant de gura portii, cum era si eu, dar trebuie sa fie mai prezent pe lista marcatorilor!"
Ajuns la 35 de ani, Raducanu a jucat 4 ani la Steaua, intre 1999 si 2003, apoi a schimat nu mai putin de 13 echipe! Cele mai importante au fost Espanyol Barcelona si Arminia Bielefeld.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News