Un jucator necunoscut de la Sepsi a intrat pe radarul granzilor din Romania si din Ungaria
Un tanar jucator din Liga 1 este in atentia unor importante cluburi din Romania si Ungaria.
Marius Stefanescu (22 ani) este nascut la Caracal (jud. Olt) si a fost promovat la echipa de seniori a lui Sepsi, in iunie 2019. El fusese imprumutat, intre 2017 si 2019, la KSE Targu Secuiesc, in Liga 3, pentru care a jucat 53 de meciuri si a marcat 15 goluri. In ultimele doua sezoane, in tricoul lui Sepsi a jucat 41 de meciuri si a marcat 3 goluri, beneficiind si de faptul ca se incadreaza in regula U21. Promovat la echipa de seniori de Csaba Lazlo, Stefanescu a devenit rapid unul dintre jucatorii preferati ai lui Leo Grozavu, care l-a folosit in toate cele 7 etape din acest sezon, in 5 dintre partide fiind titular. Cu el in teren, covasnenii au ajuns pana in finala Cupei Romaniei, in sezonul trecut, in timp ce acum ocupa locul 4 in clasamentul Ligii 1. Stefanescu poate juca pe toate cele trei posturi din banda stanga (fundas, mijlocas, extrema) si este considerat unul dintre cei mai rapizi jucatori din prima divizie.
Evolutiile bune din ultimul an au facut ca el sa intre in atentia celor de la CFR Cluj, FCSB si CSU Craiova. Craiova l-a avut in vedere dupa vanzarea lui Valentin Mihaila la Parma, dar a optat, in final, pentru aducerea lui Reagy Ofosu de la FC Botosani. Clujenii au facut un profit de 1 milion de euro intre cumpararea si vanzarea lui Mihai Bordeianu, prin colaborarea cu Florin Vulturar, impresarul lui Stefanescu, si il considera o varianta buna pentru inlocuirea lui Camora (34 ani) si Latovlevici (34 ani). Agentul sau are o relatie foarte buna cu Gigi Becali si, dintre jucatorii FCSB, ii reprezinta pe Morutan, Miron, Sut, Buziuc, Istrate si Tand.
De asemenea, jucatorul s-ar afla si pe radarul celor de la Ferencvaros, care monitorizeaza atent piata est-europeana si a facut afaceri cu aducerile lui Lukacs Bole (ex-Poli Iasi) si Aissa Laidouni (ex-Voluntari). El ar fi monitorizat si de Fehervar, care ii are in lot pe Adrian Rus (ex-Sepsi), Boban Nikolov (ex-Viitorul) si Lyes Houri (ex-Viitorul), dar si de Akademia Puskas, unde evolueaza romanii Alex Baluta, Tamas Nandor si Marius Corbu, si care l-a imprumutat pe Lorand Fulop chiar la Sepsi. Stefanescu se gaseste printre cei mai interesanti jucatori din lotul lui Sepsi, alaturi de capitanul Rachid Bouhenna (29 ani), juniorul George Dragomir (17 ani) si de internationalul roman Florin Stefan (24 ani), toti fiind urmariti de mai multe cluburi din Romania si din strainatate.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News