Ultimul succes în campionat al Rapidului datează din stagiunea 2002-2003. Cu Mircea Rednic pe bancă și cu un lot din care făceau parte Emilian Dolha, Adrian Iencsi, Răzvan Raț, Ovidiu Sabău, Florin Șoavă, Roberto Bisconti, Florin Bratu, Daniel Niculae și Robert Ilyes, giuleștenii au acumulat la final 63 de puncte, fiind urmați de AFC Steaua (45p), Gloria Bistrița (45p), FC Brașov (45p) și Ceahlăul Piatra Neamț (44p). Ilyes crede că diferența în rezultate dintre cele două echipe e făcută omogenitate, dar că actuala formație se află pe drumul cel bun.
"Poate că Șumudică depășește măsura, dar face totul din pasiune"
"Șumudică este vulcanic, trăiește pentru fotbal, are o pasiune incredibilă pentru fotbal. Poate depășește și el măsura, dar face totul din pasiune. Explozia lui e din pasiune pentru fotbal. Rapidul, după venirea lui Șumudică, a făcut pași mari în direcția bună.
Cu Marius am fost coleg, suntem și prieteni, chiar mă bucur pentru el deoarece știu ce înseamnă pentru el Rapidul. La fel înseamnă și pentru mine. Poate odată și odată, cum a visat și el să antreneze Rapidul și să câștige campionatul, poate o să ajung și eu acolo.
Contează foarte mult pentru publicul din Giulești că echipa a prins play-off-ul. Rapidiștii au fost învățați cu performanțe, în ultima perioadă, cu rezultate foarte bune. Din păcate, noi, cei din 2003, am fost ultimii care am câștigat campionatul. Le țin și acum pumnii, pentru că știu că publicul giuleștean dorește foarte să câștige încă o dată campionatul. În momentul de față, Șumudică este ideal, pentru că iubește clubul, are pasiune pentru fotbal. Dacă nu sezonul acesta, sper sezonul viitor să câștige titlul.
"Nu credeam că va trece atât de mult timp de la ultimul titlu"
Nu credeam că va trece atât de mult timp de la ultimul titlu. Am avut atunci condiții foarte bune, în ProRapid. Publicul, președintele Dinu "Vamă", Dumnezeu să-l ierte!, totul a fost perfect pentru acele timpuri. Am avut condiții foarte bune pentru a face performanță. Dar, în momentul de față, au condiții mult mai bune față de ce am avut noi.
După venirea domnului Șucu se vede că Rapid este o echipă stabilă din punct de vedere financiar și se vede că deja încep să se așeze, să lucreze în organigrama clubului foști fotbaliști. Mai mult ca sigur, în anii următori, o să facă pasul către performanță, o să câștige campionatul și o să joace în cupele europene.
Diferența dintre echipa din 2003 și cea de acum? Omogenitatea, pentru că nu este ușor să faci o echipă ca să te bați la campionat. Rapidul mi se pare în căutare, trebuie să aducă niște fotbaliști mai buni. Dacă vrei să te bați la campionat, trebuie să ai jucători foarte valoroși, mai mulți pe fiecare post", a precizat Robert Ilyes pentru Sport.ro.
Foto - Getty Images, Gabriel Chirea / Video - Gabriel Chirea