Cei de la UTA Arad au probleme cu banii, iar dosarul de insolvență este pregătit.
UTA Arad se confruntă cu probleme financiare
Conform iamsport.ro, acesta va fi despus în cazul în care până luni, 6 ianuarie, arădenii nu vor reuși să facă rost de bani. Sursa citată scrie despre grave probleme financiare și că, pe lângă alte datorii, ”Bătrâna Doamnă” are restanțe și către jucători, lucru ce a provocat revoltă în vestiarul echipei.
Alexandru Meszar, omul cu banii de la UTA Arad, a negat însă aceste informații și a transmis că nu se pune problema insolvenței la ”Bătrâna Doamnă”: ”Nimic real, nu ne gândim la insolvență”, a spus afaceristul.
Și Cornel Râpă a fost chestionat pe tema problemelor financiare. Fundașul arădenilor a recunoscut că, deși există unele restanțe salariale, nu s-a discutat niciodată de o eventuală intrare în insolvență a clubului.
”Nu știu nimic despre așa ceva, e o premieră când aud. N-am nicio informație, sunt în vacanță, chiar nu m-am mai gândit la chestia asta. Ca orice echipă din campionatul nostru, sunt restanțe. Cred că nu e nimeni, în afară de câteva echipe, care să fie la zi cu salariile. Adică e ceva normal. Sunt două salarii de recuperat. E greu să fii la zi”, a spus fotbalistul pentru sursa citată.