Un fost jucător de la Dinamo a confirmat că Borcea i-a curtat iubita: ”Dacă i-a reușit? Cred că da”
Un fost fotbalist de la Dinamo a confirmat faptul că fostul acționar din ”Ștefan cel Mare”, Cristi Borcea, a încercat s-o curteze pe iubita sa de la vremea respectivă.
Hristu Chiacu (35 de ani) a vorbit deschis despre zvonurile apărute în 2008, pe vremea când Dinamo l-a împrumutat la CS Otopeni. În acel sezon, Chiacu a înscris două goluri în poarta celor de la Dinamo și a gesticulat ostentativ către tribuna oficială, unde era prezent și Cristi Borcea.
Totul s-a legat de zvonurile cum că acționarul de la Dinamo i-ar fi făcut avansuri iubitei sale de la vremea respectivă.
Hristu Chiacu: ”Dacă i-a reușit? Cred că da”
”E adevărat, da. Povestesc doar ce am aflat și eu. Știu doar că s-a dat la ea. Am aflat din anturajul nostru de prieteni. Dar au mai fost alte discuții după aceea, dar nu mai intru în amănunte.
Nu m-a afectat episodul, mai degrabă glumeam pe seama asta. Să fii patron și să faci chestia asta, iar apoi vrei să joace fotbalistul? Ăștia suntem noi, românii. În străinătate n-am auzit niciodată de așa ceva.
Antipatie între noi? Nu, nu aveam nimic cu el, nu am nici acum. Serios! Dacă i-a reușit? Cred că da. Are un șarm aparte, da, e și frumușel”, a povestit Hristu Chiacu, pentru GSP.
Sursa citată menționează că este vorba despre Denisa Tănase, câștigătoarea premiului de Miss Fotomodel în 2008. În prezent, aceasta este căsătorită cu omul de afaceri Răzvan Banu.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News