Un fost mare jucător al Craiovei Maxima vine cu o variantă surprinzătoare. Ce susține legat de Universitatea și FCU
Suporterii din Craiova s-au divizat în urma reînființării clubului lui Adrian Mititelu.
Universitatea Craiova și FCU Craiova sunt echipele ce reprezintă capitala Olteniei în acest sezon al primei divizii. Cele două echipe au devenit ușor rivale, mai ales din cauza disputei dintre Adrian Mititelu și conducerea Universității Craiova.
Aurel Țicleanu, fost jucător al Universității Craiova, consideră că în viitor cele două echipe se vor uni, deoare interesul final este promovarea fenomenului fotbalistic în jurul Craiovei.
Varianta lui Aurel Țicleanu
„În primul rând, nu îmi place că sunt două echipe la Craiova. Mi-aș dori și cred că pe viitor va fi una singură.
Cred că la Craiova jucătorii au cam 4-5 ani de când joacă împreună, deci acum ar trebui să apară fructele acelea de pe ramurile de sus, adică o performanță înaltă. Craiova, uitați-vă, a câștigat Cupa României, Supercupa României și trebuie să treacă la un nivel superior. Și de când a venit Reghe, mi se pare că echipa arată din ce în ce mai bine.
Și-a rezolvat multe probleme pe faza de atac. Înainte avea probleme la construcție, după aceea avea probleme în atac. Acum, e o echipă care marchează meci de meci multe goluri. Să vedem, pentru că, eu știu bine, acolo la Craiova una dintre marile probleme este constanța. Sunt și acolo multe interese, sunt și acolo multe orgolii care ar putea să facă rău grupului. Dar, una peste alta, Craiova de astăzi arată bine.
Eu cred că la Timișoara trebuie să fie o echipă, la Craiova trebuie să fie o echipă. Cred că și Steaua trebuie să fie o echipă, și Dinamo o echipă, și Rapid o echipă, că așa a fost. Noi știm cum arăta fotbalul și acum 40-50 de ani și așa arătau lucrurile și tradiția este importantă inclusiv pentru țara asta, nu numai pentru domeniul nostru, pentru fotbal.
(n.r. despre o colaborare între Adrian Mititelu și Mihai Rotaru) Probabil că astăzi nu. La felul cum arată lucrurile astăzi, nu s-ar putea face, dar în viitor orice este posibil. Ați văzut ce se întâmplă între suporterii Rapidului și cei ai lui Dinamo. De ce să se întâmple între suporterii Craiovei? Aceleași culori, același imn, același oraș și să fie aceste dispute…
Dacă acum sunt două echipe bune, ia gândiți-vă dacă ar fi una singură și să poată să însumeze tot ce au mai bun cele două… Părerea mea! Acum, nu trebuie să fie nimei de acord cu mine. Asta este ceea ce visez eu, cum aș vrea eu să fie lucrurile. Și cred că vor fi!
Astăzi pare imposibilă (n.r. colaborarea dintre Mititelu și Rotaru), dar noi am văzut multe lucruri și în politică, și înainte de război, și pe timp de război și după război, sunt alianțe care se fac, care se construiesc, care se distrug, unii trădează, am văzut multe la viața noastră”, a spus Aurel Țicleanu, la ProSport.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News