Un fotbalist de la FCSB costa mai mult decat Mbappe si Pogba! Care este cea mai scumpa 'BIJUTERIE' a lui Gigi Becali
Un fotbalist care joaca in Liga a 2-a are o clauza de reziliere de 150 de milioane de euro.
Este vorba despre mijlocasul Adrian Nita, in varsta de doar 17 ani, care joaca la Turris Turnu Magurele, fiind imprumutat in Liga a 2-a de la FCSB.
Gigi Becali i-a fixat aceasta suma uriasa drept clauza de reziliere in contract dupa ce Mihai Stoica l-a laudat, remarcandu-i talentul dupa debutul in Liga 1, sezonul trecut, cand a jucat 4 meciuri in tricoul ros-albastrilor.
Patronul FCSB-ului este convins ca Nita va ajunge un fotbalist dorit de cele mai tari cluburi din Europa, motiv pentru care s-a asigurat ca nu-l va pierde pe bani marunti.
Clauza de reziliere a mijlocasului este, insa, mai mare chiar si decat sumele pe care s-au transferat Mbappe la PSG (145 de milione) sau Pogba la Manchester United (105 milioane), singurul jucator mai scump decat Nita fiind in acest moment Neymar, care s-a transferat de la Barcelona in capitala Frantei contra sumei de 222 de milioane de euro.
Bineinteles, clauza de reziliere stipulata in contract este doar pentru a-i tine departe pe cei care ar vrea sa-l "fure" pe Nita de la FCSB, urmand ca suma de transfer sa fie negociata de Gigi Becali cu oficialii echipei care vrea sa-l transfere.
Cazul mijlocasului care evolueaza pentru Turris nu este singular. Si alti jucatori de la FCSB au clauze uriase de reziliere. Octavian Popescu valoreaza, conform contractului, 100 de milioane de euro, iar Morutan 70 de milioane.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News