VIDEO EXCLUSIV Un nou schimb pe axa FCSB - FC Botoșani: "Dacă joacă un an la noi, pleacă afară pe mai mulți bani"
FCSB a pierdut șansa de a se lupta pentru titlul de campioană, după ce a remizat, scor 2-2, cu FC Voluntari.
În urma acestui semieșec, echipa antrenată de Toni Petrea va încheia campionatul pe locul secund, titlul revenindu-le pentru a cincea oară consecutiv, celor de la CFR Cluj.
Gigi Becali e decis să nu investească mulți bani în noul sezon, însă a recunoscut că este nevoit să facă transferuri pentru anumite posturi deficitare.
Printre cei care sunt pe lista neagră a patronului de la FCSB se află și Andrei Miron, pe care îl consideră vinovat pentru unul dintre golurile încasate în meciul cu FC Voluntari.
"Poate pleacă și Miron... tu nu-l vezi? Îți dai seama ce fundașii avem? Cum să degajeze portarul și să iei gol? Doi fundași centrali îmi trebuie. Dacă trebuie fundași centrali, trebuie să luăm. Eu nu mai cheltui bani. Fundași centrali trebuie să luăm. Dacă Cristea dă cu capul în fața lui și Miron se uită cum trece pe lângă el... ", a spus Gigi Becali, la Digisport.
Ce a declarat Valeriu Iftime despre Andrei Miron
Într-o intervenție telefonică la "Ora Exactă în Sport", Valeriu Iftime a comentat situația lui Miron, mărturisind că și-ar dori să vină la FC Botoșani, deși nu crede că ar accepta propunerea.
"Haruț nu are cum să rămână la mine. Depinde de FCSB, nu știu exact. A început mai greu pentru că nu prea jucase, dar acum ne ajută foarte mult. Cu brațele deschise îl iau pe Miron, dar nu cred că mai vine la Botoșani. E un fotbalist inteligent, are nevoie de atmosferă. Trebuie să joace meci de meci, să prindă încredere. Dacă vine la noi și joacă un an, pleacă afară și pe mai mulți bani", a declarat patronul celor de la Botoșani la PRO ARENA.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News