EXCLUSIV Un obiectiv mai important decât Superliga. Cristi Bud: "Nu cred că miza principală pentru CFR Cluj mai e titlul în România!"
Un dublu campion național cu formația din Gruia crede că "ceferiștii" au un obiectiv mult mai ambițios, pentru noul sezon.
CFR Cluj atacă al șaselea titlu consecutiv de campioană în SuperLiga, dar Cristian Bud, fostul atacant al ardelenilor, crede că echipa lui Dan Petrescu are mare nevoie de o calificare în grupele Champions League sau Europa League, atât din punct de vedere sportiv, cât și financiar. Deocamdată, clujenii au remizat cu Pyunik Erevan, 0-0, în manșa tur din turul 1 preliminar al Champions League, returul urmând să se dispute astăzi, de la ora 21.30, în Gruia.
Crede că CFR Cluj e favorită să fie campioană, în noul sezon
"CFR-ul a luat cinci titluri consecutive, cred că o să vină și al șaselea. Cred că sunt favoriți pentru un nou trofeu. De cinci sezoane domină fotbalul românesc. Îl domină fără prea mari emoții. Dacă au avut probleme, în diverse momente, cred că a fost din cauza lor, a lipsei motivației, nu a adversarilor. Au un antrenor bun, cel mai echilibrat lot, cred că și anul acesta au prima șansă la campionat.
Miza principală pentru CFR Cluj nu mai e campionatul, cred că e calificarea în grupele unei competiții europene, indiferent că e Champions League, Europa League sau Conference League. E obligatoriu ca echipa să se califice în faza principală, pentru că trebuie să vină niște bani. S-au făcut investiții foarte mari, se plătesc salarii bune, așa că e greu să reziști, dacă nu vin infuzii de capital de la UEFA. Ar fi extraordinară calificarea în Champions League, dar cred că mai realizabil e Europa League. Nu pot patronii să bage bani an de an, la acest nivel. Banii dați pentru câștigarea campionatului sunt cam puțini, cred că acoperă bugetul pe două-trei luni.
Bud laudă proiectul celor de la Sepsi
Vor lupta cu FCSB, cu Craiova, poate cu Rapid, probabil și cu Sepsi. Sepsi mi-a plăcut foarte mult în Supercupă, mai ales în repriza a doua, au evoluat foarte bine. Au devenit o echipă foarte solidă. În fiecare an, cei de la Sf. Gheorghe au pus o piatră la piramidă. Au făcut lucrurile ca la carte. Au urmat modelul din Ungaria, unde au început reforma de jos în sus.
Am jucat la Debrecen, în 2013, club care luase totul de la zero. Părerea mea, că așa ar trebui să facem și noi. Ungurii au luat-o de la zero, cu stadioane, cu baze de pregătire, cu academii de juniori, cu antrenori calificați. Proiectul lor a început în perioada 2008-2010. Acum se văd rezultatele, după 10-12 ani. Ne trebuie și nouă o strategie coerentă, plecată de la copii și juniori.
"Cu antrenori taximetriști nu poți să formezi juniori de valoare"
"Trebuie să facem ceva la nivelul de jos al fotbalului. Cum să avem fotbaliști de valoare, când la juniori nu există condiții decente și se joacă încă, în multe locuri, pe relații sau pe bani? Sau cu antrenori de juniori care sunt polițiști, taximetriști sau jandarmi, care nu vin din fotbal. Sunt foarte multe școli de fotbal, care au antrenori ce nu au jucat fotbal, nu știu să dea cu piciorul în minge. Cred că un fost fotbalist înțelege altfel domeniul.
Nu vreau să jignesc pe nimeni, dar nu cred că un patron sau un părinte ar trebui să aibă pretenția ca un taximetrist, care nu a jucat fotbal niciodată, să scoată foarte mulți fotbaliști. E foarte greu, dacă nu imposibil. Poate e un exemplu pozitiv la 10.000 de cazuri", a declarat Bud pentru Sport.ro.
Cristian Bud (37 ani) a jucat ca atacant la Liberty Salonta (2004-2008), Gaz Metan Mediaș (2009, 2011-2012, 2013), CFR Cluj (2010-2011, 2012, 2016-2017, 2019), FC Bihor Oradea (2013), Debreceni VSC (2013), Pandurii Tg. Jiu (2014), Milsami Orhei (2014-2015), ACS Poli Timișoara (2017), Concordia Chiajna (2017-2018), Yverdon Sport (2018), FC Hermannstadt (2019), Turris Turnu Măgurele (2019), Minaur Baia Mare (2020), Dunărea Călărași (2020-2021) și CS Făurei (2022). În palmaresul său se găsesc două titluri în Liga 1 (2009-2010, 2018-2019), două trofee Cupa României (2009-2010, 2015-2016), două Supercupa României (2010) și un titlu de campion în Republica Moldova (2014-2015).
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News