Unde va juca fiul lui Claudiu Florică, omul de afaceri care a vrut să cumpere Dinamo de la Ionuț Negoiță

Unde va juca fiul lui Claudiu Florică, omul de afaceri care a vrut să cumpere Dinamo de la Ionuț Negoiță Superliga

Academica Clinceni l-a transferat pe Luca Florică. Fundaşul stanga, în vârstă de 19 ani, va juca pentru echipa ilfoveană cel puţin până la vară.

În anul 2021, Luca Florică a evoluat pentru Rapid, iar în prima parte a sezonului precedent a jucat la FC Hermannstadt. A fost crescut de Regal Bucureşti şi a mai evoluat şi pentru Amiens U19 (Franţa), scrie News.ro.

"De-abia aştept să încep treaba şi să ne îndeplinim obiectivul. Nu m-a speriat faptul că echipa se află pe ultimul loc. Eu o văd că pe o oportunitate de a juca şi a demonstra. 

Îmi doresc să mă pregătesc bine, să fiu şi să fim feriţi de accidentări şi să joc cât mai multe meciuri. Sunt convins că vom avea rezultate bune şi ne vom salva de la retrogradare", a declarat Luca Florică, fundaş la Academica Clinceni.

Luca Florică se va lupta la retrogradare cu Dinamo

În trecut, Luca Florică și-a făcut publică simpatia pentru Dinamo, participând la licitații care aveau ca scop strângerea de fonduri pentru programul DDB. În plus, acesta se și pozase, la un moment dat, cu un card de membru DDB.

Mai mult, tatăl său, Claudiu Florică, a fost aproape de a prelua Dinamo, dar negocierile s-au blocat. Acesta a vrut să aducă un investitor din zona Golfului în ”Ștefan cel Mare”, dar clubul a ajuns, în cele din urmă, la Pablo Cortacero.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!