Universitatea Craiova a vrut să transfere un fost campion de la FCSB! Anunțul lui Mihai Rotaru
Universitatea Craiova a intenționat să dea o adevărată lovitură în această fereastră de mercato, însă mutarea a căzut.
Mihai Rotaru, patronul oltenilor, a anunțat că Universitatea Craiova s-a aflat în negocieri cu PAOK Salonic pentru transferul lui Fernando Varela (34 de ani), fundașul care a mai jucat în Liga 1 la FC Vaslui sau FCSB.
Universitatea Craiova l-a vrut pe Fernando Varela
Deși PAOK și-a dat acordul pentru transfer, transferul lui Varela nu s-a mai putut realiza, susține Rotaru.
"Am încercat să-l aducem pe Varela de la PAOK, a căzut. A fost ținta numărul unu a noastră, două săptămâni am muncit la el. Am încercat, din păcate nu s-a reușit. PAOK a fost de acord, dar a picat", a spus Mihai Rotaru, la Digisport.
Crescut în Portugalia, Varela s-a remarcat în fotbalul românesc, mai întâi la FC Vaslui (2012-2013), iar ulterior la FCSB (2013-2016). Alături de formația bucureșteană, fundașul a strâns 117 meciuri, 12 goluri și trei trofee: două titluri în Liga 1 și o Cupă a României.
FCSB l-a vândut pe Varela în 2016, la PAOK Salonic, pentru 1,4 milioane de euro, iar la echipa condusă în prezent de Răzvan Lucescu fundașul a strâns peste 200 de partide. În acest sezon, fostul internațional din Capul Verde a jucat în 16 meciuri la formația greacă.
- 30 iunie 2022 este data la care expiră contractul lui Fernando Varela cu PAOK Salonic
- 1 milion de euro este cota de piață a lui Varela, conform Transfermarkt
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News