Universitatea Craiova - CS Mioveni 1-0 | Reacția lui Markovic, după două ratări de necrezut „Vine și golul, am răbdare”
Universitatea Craiova a câștigat cu CS Mioveni pe Stadionul Municipal din Drobeta Turnu Severin.
Elevii lui Mirel Rădoi au reușit să se impună cu 1-0 în fața lui CS Mioveni, însă, scorul ar fi putut fi altul în cazul în care Jovan Markovic ar fi fructificat șuturile periculoase trimise spre poarta lui Popescu.
Cu toate acestea, atacantul care nu a mai înscris de 14 meciuri a reacționat după victorie și a spus că se bucură că echipa a câștigat, însă, îi pare rău că nu a reușit să marcheze când a fost cazul.
Markovic: „O să vină și golul, am răbdare”
„Am avut două ratări, îmi pare rău că nu am reuşit să dau gol. Ne bucurăm că am reuşit să câştigăm, asta este important. O să vină şi golul, o să am răbdare până o să vină.
Mister ne dă încredere, ne încurajează chiar dacă ratăm, chiar dacă jucăm puţin mai slab şi asta contează foarte mult.
(n.r. despre meciul cu Hapoel Beer Sheva) Ştim că este foarte greu, pentru că e un meci internaţional.
Atitudinea trebuie să facă diferenţa şi noi în acest moment avem atitudine.”, au fost cuvintele lui Jovan Markovic la conferința de presă de după meci.
Universitatea Craiova - CS Mioveni 1-0
Partida s-a jucat la Severin, pe Stadionul Municipal din Drobeta Turnu Severin. Cu o capacitate de 20.500 de locuri, sunt prezenți aproximativ 3500 spectatori.
Craiova a deblocat tabela în minutul 38, Andrei Ivan a preluat cu capul o minge grea, și-a făcut balonul și a șutat formidabil spre poarta lui Popescu, lăsându-l mască pe goalkeeper-ul lui Mioveni.
Oaspeții au avut șansa de a restabili egalitatea în minutul 90+3, după ce arbitrul a dictat lovitură de la unsprezece metri în urma verificării arbitrajului video, însă Antal a ratat, iar meciul s-a terminat 1-0 pentru olteni.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News