EXCLUSIV Universitatea Craiova, decizie greșită în privința cedării lui Andrei Ivan? Discuții pe seama atacantului 

Universitatea Craiova, decizie greșită în privința cedării lui Andrei Ivan? Discuții pe seama atacantului  Superliga

Universitatea Craiova a tot refuzat ofertele venite pe numele lui Andrei Ivan, iar acum începe să regrete deciziile din ultimele perioade de transferuri.

Andrei Ivan nu trece deloc prin momente bune, poate cele mai slabe din ultimii ani, motiv pentru care conducerea începe să regrete că nu l-a cedat când a avut ocazia, când a primit bani mulți, până la 3 milioane de euro. Sursele Sport.ro au dezvăluit că oamenii care decid soarta clubului încep să aibă resentimente față de hotărârile din trecut.

Andrei Ivan a fost criticat chiar și de suporteri în ultima perioadă, pentru că, pe lângă faptul că nu a mai marcat, nici jocul din teren nu a fost unul promițător, care să dea impresia că sincopele atacantului se pot regla.

  • Universitatea Craiova Decizie Gresita In Privinta Cedarii Lui Andrei Ivan Discutii Pe Seama Atacantului 5

Andrei Ivan a rămas la U. Craiova deși clubul a avut oferte de până la 3 milioane de euro 

Universitatea Craiova a avut aproape în fiecare perioadă de mercato oferte de 2.5 – 3 milioane de euro pentru vârful de 26 de ani, dar clubul din Bănie a cerut și până la 5 milioane de euro. Din acest motiv, Andrei Ivan a continuat la Universitatea Craiova și se vede nevoit, aparent, să rămână în SuperLiga României până cel mai devreme în iarnă.

Vârful născut la Moreni a fost în fiecare sezon unul dintre cei mai buni atacanți din SuperLiga României, doar că omul cu putere de decizie, Mihai Rotaru, a dorit de fiecare dată mai mult în schimbul său. Pe numele atacantului au sosit propuneri, numai că oltenii au solicitat o sumă de transfer mai consistentă.

Andrei Ivan, criticat și de suporterii echipei Universitatea Craiova 

Iată că acum Ivan nu mai dă un randament prea bun, nu a mai marcat din etapa a 5-a, având șapte meciuri la rând în care a evoluat și nu a înscris, iar, conform surselor Sport.ro, cei din conducere încep să regrete că nu i-au dat drumul.

”Se gândesc că nu au permis transferul în momentul în care au avut oferte bune, de milioane de euro, dar poate își va reveni Ivan. E posibil să iasă din această pasă, toți jucătorii au astfel de momente, e cumva normal.

Dar, când primești propuneri de până la trei milioane de euro și refuzi, ceri mai mult, e normal să te gândești că poate era mai bine să îi dai drumul atunci, să iei o anumită sumă de bani de pe urma celui mai bun jucător. Ivan a fost printre cei mai buni jucători de la echipă în ultimele sezoane”, a dezvăluit sursa Sport.ro.

Bordeaux, printre echipele care au pus pe masă 3 milioane de euro pentru Andrei Ivan. Universitatea Craiova a refuzat 

Clubul Bordeaux, din Ligue 2, a făcut iarna trecută o ofertă de 3 milioane de euro pentru transferul lui Andrei Ivan. Propunerea ar fi rămas valabilă și pentru vara lui 2022, însă doar dacă francezii ar fi promovat în Ligue 1.

Gruparea franceză a ratat dramatic promovarea în dauna lui Metz, echipa antrenată de Laszlo Boloni, astfel că oferta pentru Andrei Ivan nu a mai fost valabilă.

17 goluri a marcat Andrei Ivan în cele 43 de meciuri jucate la Universitatea Craiova în sezonul trecut. În aceată stagiune, în 12 meciuri, are trei goluri și două pase decisive.

2,5 milioane de euro este cota de piață a atacantului născut la Moreni, potrivit Transfermarkt.

Andrei Ivan recunoaște și el că trece prin momente slabe 

Universitatea Craiova a pierdut fără drept de apel confruntarea din etapa cu număr 13 a Superligii, cu Petrolul Ploiești, scor 1-3, din weekendul trecut. La finalul meciului, Andrei Ivan a recunoscut că nu trece printr-o perioadă bună, însă le-a promis suporterilor că va da totul la antrenamente pentru a reveni în primul ”11”.

”Pentru mine, da (n.r. este o perioadă dificilă). Nu îmi aduc aminte să fi trăit astfel de momente la Universitatea Craiova, dar trebuie să mergem mai departe, nu avem ce să facem.

Este o perioadă foarte grea, mi-am pierdut locul de titular. Mă antrenez din plin, dau 100% la antrenamente și sper să revin în primul ”11”. Nu știm ce se întâmplă. La antrenamente lucrăm destul de mult, am pregătit meciul, dar ne-au surprins și s-a văzut în această seară.

Conducerea face acest lucru (n.r. schimbă antrenorul). Noi trebuie să muncim și să ținem capul în pământ și să câștigăm”, a spus Andrei Ivan după meciul cu Petrolul.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!