VIDEO EXCLUSIV Universitatea Craiova pregătește al treilea transfer al verii: "Vine să aibă postul lui, nu să înlocuiască pe cineva"
Universitatea Craiova a făcut doar două transferuri în această fereastro de mercato, însă oltenii anunță că nu se grăbesc, având la dispoziție încă o lună și jumătate.
Până acum, în Bănie au sosit doar fundașul central Raul Silva și apărătorul dreapta Ivan Martic, revenit la echipă după o pauză de doi ani. Ambii au sosit din postura de jucători liberi de contract.
Universitatea Craiova îl vrea pe Alexandru Ișfan
Următoarea țintă a Universității Craiova este Alexandru Ișfan (22 de ani), mijlocașul lui FC Argeș, care evoluează pentru piteșteni din vara anului trecut.
Sorin Cârțu, președintele oltenilor, a confirmat că existe anumite discuții pentru posibilul transfer al lui Ișfan la Craiova. La meciul FC Argeș - UTA Arad 2-0, de ieri, a asistat și Marian Copilu, oficialul Universității Craiova, care l-a urmărit la lucru pe fotbalistul născut la Mioveni.
"Ișfan e un jucător interesant. E interes, știu că au fost și ceva discuții sau propuneri. Sunt lucruri care privesc patronii echipei. E interesant jucătorul, mie îmi place.
Și în ideea asta (n.r - de a-l înlocui pe Gustavo), dar nu trebuie neapărat să înlocuiască pe cineva. Vine să aibă postul lui. Dacă luăm ceva, pe ideea asta luăm. E jucător cu calitate", a spus Sorin Cârțu, la emisiunea Ora Exactă în Sport, de la Pro Arena.
Alexandru Ișfan, crescut la CS Mioveni, a jucat în 42 de meciuri din sezonul trecut, reușind patru goluri și o pasă decisivă. El poate evolua pe mai multe poziții, precum mijlocaș ofensiv, mijlocaș lateral sau chiar atacant.
- 600.000 de euro este cota de piață a lui Ișfan, conform Transfermarkt
Alexandru Ișfan: "E normal să-mi doresc un pas în față în carieră"
După meciul de ieri, FC Argeș - UTA Arad 2-0, Ișfan a fost întrebat despre prezența lui Marian Copilu în tribunele arenei din Trivale și a recunoscut că și-ar dori în pas înainte în carieră.
"Mă bucură aceste lucruri. E normal să îmi doresc un pas în față în carieră. Dar acum sunt la FC Argeș, muncesc în continuare. Doar așa pot ajunge mai departe. Nu știu dacă mă vor lăsa. Dacă e momentul oportun, vom vedea", a spus Ișfan.
Vlădoiu: "Nu ne putem împotrivi!"
Președintele argeșenilor, Jean Vlădoiu, a vorbit duminică, la Pro Arena, despre viitorul lui Ișfan. Vlădoiu lasă să se înțeleagă că atacantul va pleca la Universitatea Craiova.
"Am vorbit și cu domnul Gentea, cu Andrei. Ișfan e singurul junior pe care-l mai avem, mai avem tineri de 18 ani, dar ne va fi foarte greu fără el. Dar dacă oamenii din conducerea clubului decid asta, nu ne putem impotrivi.
Trebuie să găsim soluții, putem să-i dăm șansa lu Ișfan să ajungă la o echipă mult mai bună pentru a crește și pentru a-și arăta valoarea. Lui Andrei îi va fi greu, dar vom găsi soluții.
Si CFR Cluj s-a interesat de el, Dan Petrescu l-a dorit, cert e că rămâne la noi, va juca până va veni momentul să plece", a declarat Jean Vlădoiu, duminică, la Ora Exactă în Sport de la Pro Arena.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News