Universitatea Craiova, singura echipă din Bănie care mai poate juca pe „Ion Oblemenco”
Clubul lui Mititelu a primit însă astăzi o lovitură. Universitatea Craiova, clubul patronat de Mihai Roratu a anunțat că a obținut dreptul de a folosi în exclusivitate numele de „Ion Oblemenco” pentru stadion.
Așadar, echipa lui Mititelu nu va mai avea dreptul de acum înainte de a numi stadionul pe care își dispută meciurile de acasă „Ion Oblemenco”, ci va trebui să-i spună "Stadion de fotbal pentru municipiul Craiova", așa cum se numește oficial.
„STADIONIL „Ion Oblemencă”, CASA ȘTIINȚEI PENTRU TOTDEAUNA!
Universitatea Craiova a obținut dreptul exclusiv de a folosi marca „Ion Oblemencoׅ“ pentru arena din Bănie, atunci când Știința este echipa gazdă. Familia legendarului „Tunar“ a încredințat clubului Universitatea Craiova exclusivitatea folosirii acestui nume atât de iubit de suporterii „Campioanei Unei Mari Iubiri“ pentru toate competițiile fotbalistice la care va participa pe stadionul din Craiova.
Astfel, amintirea „Dumnezeului Oltenilor“ va rămâne vie la fiecare meci al „leilor“ de pe „Ion Oblemenco”!
„Familia Oblemenco este onorată să încredințeze clubului la care tatăl meu a făcut istorie marca „Ion Oblemenco” pentru numele stadionului la meciurile de acasă ale Științei!“ - Clara Oblemenco
Diseară luptăm pentru voi în #VulcanulDePeOblemenco. Cu toții la meci!”, se arată în comunicatul oltenilor.
Disputa privind numele stadionului, pe scurt
Primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, a susținut că arena din Bănie se cheamă "Stadion de fotbal pentru municipiul Craiova" și nu "Ion Oblemenco", așa cum se chema stadionul în trecut.
Clara Pigulea, fiica regretatului Ion Oblemenco, a făcut o solicitare către FRF și LPF ca nimeni să nu mai poată folosi numele de „Ion Oblemenco” pentru stadion.
Ulterior, Clara Pigulea și-a dat acordul pentru ca numele tatălui său să fie folosit de Universtatea Craiova, echipa patronată de Mihai Rotaru.
Stadionul din Craiova are 30.983 de locuri și a costat 60 de milioane de euro. Universitatea Craiova - Juventus București a fost primul meci care s-a disputat pe arena inaugurată în 2017. La partidă asistând 17.854 de spectatori.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News