UPDATE: Renzo Rossi, dupa intalnirea cu jucatorii: "Sa nu mai aud de Steaua!"
Jucatorii Stelei au plecat imediat dupa antrenamentul de azi cu noul antrenor Stoichita, la hotelul unde este cazat Bergodi.
Dragomir: "Acum esti sluga la patron! Daca italienii nu sunt obisnuiti cu asta, de ce nu stau in tara lor?"
Dupa meciul cu Sheriff, incheiat 0-0, Bergodi a fost dat afara de Becali, desi a fost sustinut de jucatori.
Astazi, dupa antrenamentul sustinut de stelisti in Ghencea cu noul antrenor, jucatorii au plecat imediat la hotelul unde Bergodi este cazat pentru a-si lua "la revedere" de la italian.
ROSSI: "SA NU MAI AUD DE STEAUA!"
Fostul team manager al Stelei, Renzo Rossi pleaca trist din Ghencea dupa ce si-a luat adio de la jucatori si declara ca nu mai vrea sa auda de nebunia din Romania. "Ne-am luat la revedere de la baieti. Acum vreau doar sa stau cu familia mea si sa nu mai vorbesc despre subiectul Steaua", a spus Renzo Rossi agentiei Mediafax.
Desi noul antrenor principal al echipei Steaua, Mihai Stoichita, si-a dorit o intalnire cu fostul tehnician al "ros-albastrilor", Cristiano Bergodi, vineri seara, cel mai probabil italienii nu vor fi prezenti in Complexul Sportiv Ghencea dupa ce si-au luat ramas bun si de la jucatori.
STOICHITA, AL 11-LEA ANTRENOR IN ERA BECALI!
Mihai Stoichita a devenit, in noaptea de joi spre vineri, al saselea antrenor al echipei Steaua, in ceva mai mult de doi ani de la plecarea lui Cosmin Olaroiu, ultimul tehnician regretat de patronul Gigi Becali, la Al Hilal.
La 23 iunie 2007, Gheorghe Hagi batea palma cu finantatorul Stelei, Gigi Becali, si ii succeda lui Cosmin Olaroiu, care a fost unul dintre cei mai apreciati tehnicieni de catre omul de afaceri din Pipera.
Sub conducerea lui Hagi, Steaua a traversat una dintre cele mai tensionate perioade din istoria sa recenta, in special la nivelul declaratiilor. Fostul international a fost in repetate randuri tinta atacurilor dure ale patronului Gigi Becali si a sfarsit prin a-si anunta, demisia de la Steaua, la 20 septembrie 2007, dupa mai putin de trei luni de mandat, marcate doar de calificarea in grupele Ligii Campionilor.
Secundul Massimo Pedrazzini a preluat conducerea tehnica a Stelei ca interimar, functie pe care a detinut-o circa o luna, pana la 28 octombrie 2007, cand Becali a decis sa dea curs "glasului" tribunei si sa-l instaleze antrenor principal pe idolul fanilor, Marius Lacatus.
Acesta a rezistat un an, pana in 27 octombrie 2008, cand a demisionat, pentru prima data, din functia de antrenor principal al echipei Steaua, dupa infrangerea, scor 3-5, din partida cu formatia Olympique Lyon, din etapa a III-a a grupei F a Ligii Campionilor.
Imediat, Dorinel Munteanu a fost numit antrenor al Steaua, dar si el a avut o scurta cariera la echipa din Bulevardul Ghencea, o cariera ce a durat ceva mai mult de o luna si jumatate si a fost marcata de un bilant negativ: o singura victorie, printr-un gol marcat in minutul 90, dupa un sut deviat, patru egaluri, toate acestea in Liga I, si trei infrangeri suferite in Liga Campionilor.
La 16 decembrie 2008, dupa ce Becali l-a demis pe Munteanu, Lacatus si-a inceput al doilea mandat de antrenor la Steaua, mai scurt cu 50 la suta decat primul, pentru ca la 17 mai, "Fiara" a demisionat a doua oara si din nou Pedrazzini a devenit interimar.
Bilantul lui Lacatus nu este unul de exceptie. In sezonul 2007-2008, Lacatus a ratat castigarea titlului in penultima etapa, cand Steaua a fost pierdut cu scorul de 0-1 meciul disputat pe terenul eternei rivale, Dinamo, astfel ca formatia CFR Cluj a devenit campioana Romaniei.
Lacatus a inceput cu dreptul sezonul 2008-2009, reusind sa califice Steaua in grupele Ligii Campionilor pentru a treia oara consecutiv, dupa ce a eliminat formatia Galatasaray, dupa 2-2 la Istanbul si 1-0 la Bucuresti. In Liga I, Steaua a avut evolutii oscilante, completate de esecurile din grupele Ligii Campionilor, care l-au determinat pe Marius Lacatus sa demisioneze prima data si sa fie inlocuit cu Dorinel Munteanu. Lacatus a revenit insa pe banca tehnica a gruparii "ros-albastre" dupa scurt timp, dar tot fara rezultate notabile.
In total, Marius Lacatus a antrenat Steaua in 48 de partide in Liga I, in care a obtinut 29 de victorii, opt remize si a pierdut 11 meciuri. Cu Marius Lacatus pe banca tehnica, Steaua a marcat 75 de goluri si a primit 33 si a lasat echipa la care a facut cariera pe locul 7 in clasament.
Cu Pedrazzini pe banca, Steaua a reusit in-extremis sa ocupe locul 6 in sezonul trecut, ultimul care permitea calificarea in preliminariile Ligii Europa.
La 13 iunie, Becali l-a instalat pe Cristiano Bergodi in functia de antrenor al Stelei si se parea ca italianul va avea viata lunga la acesta echipa, deoarece il impresionase inca de la inceput pe patron. Sase victorii din sase meciuri in preliminariile Ligii Europa, dar si trei rezultate slabe in competitia interna, pe teren proriu, ce au culminat cu infrangerea, scor 0-1, in fata rivalei Dinamo, reprezinta bornele carierei lui Bergodi la Steaua. Cariera curmata brusc, joi seara, dupa numai trei luni, de finantatorul stelist.
In pauza meciului Steaua-Serif Tiraspol, scor 0-0, din cadrul Grupei H a Ligii Europa, Becali a incercat sa intre in vestiarul echipei sale, pentru a-si certa jucatorii care aveau o evolutie slaba in aceasta intalnire. Bergodi nu a acceptat si l-a dat afara pe finantator din vestiar. In replica, Becali l-a dat afara pe italian de la Steaua. "A fost un gest urat. Nu obscen, ci sfidator. «Ce cauti tu aici, zdreanto!?», cam asa a fost gestul lui (n.r. - Bergodi), cu mana", a povestit, joi seara, la televiziuni, Gigi Becali.
Imediat, finantatorul Stelei a incercat sa-l puna antrenor pe Basarab Panduru, pe care il adusese de cateva zile director sportiv, insa acesta a refuzat. Panduru l-a propus antrenor pe Mihai Stoichita, iar "Lippi", cum este supranumit, a acceptat imediat.
Victor Piturca, Walter Zenga, Oleg Protasov si Cosmin Olaroiu sunt tehnicienii care i-au mers la suflet lui Becali si pe care acesta ii regreta, cel putin la nivel declarativ. Din vara lui 2007, niciun antrenor nu a mai fost pe placul patronului, care a dat afara sau a impins la demisie cinci tehnicieni.
In total, in cei sase ani de cand Gigi Becali conduce clubul Steaua, 10 antrenori principali s-au aflat pe banca tehnica a echipei: Piturca, Zenga, Dumitru Dumitriu, Protasov, Olaroiu, Hagi, Pedrazzini, Lacatus, Dorinel Munteanu si Cristiano Bergodi, Mihai Stoichita fiind al unsprezecelea.
STOICHITA, LA AL 3-LEA MANDAT LA STEAUA!
Antrenorul Mihai Stoichita, care joi noapte a fost numit in functia de tehnician al echipei Steaua, se afla la al treilea mandat pe banca gruparii bucurestene, pe care a mai pregatit-o in perioada 1994-1997, din postura de secund al lui Dumitru Dumitriu, si in sezonul 1997-1998, ca principal.
Mihai Stoichita, poreclit "Lippi", dupa numele celebrului tehnician italian Marcelo Lippi, s-a nascut la data de 10 mai 1954, iar in cariera a evoluat, in cea mai mare parte la Jiul Petrosani (1973-1981), pentru care a jucat 215 meciuri. In perioada 1971-1973, Stoichita a fost junior al echipei Dinamo.
In perioada 1994-1997, Stoichita a fost asistentul antrenorului Dumitru Dumitriu, iar in 1997 a fost numit principal. Alaturi de Steaua, Stoichita a ratat calificarea in grupele Ligii Campionilor ale sezonului 1997/1998, dupa ce echipa a fost eliminata de Paris Saint-Germain cu scorul general de 5-3, insa a obtinut titlul de campion al Romaniei cu gruparea "ros-albastra".
In Liga I, Stoichita a mai antrenat pe FC National, in perioada 1999-2000, pe Otelul Galati, in returul sezonului 2004-2005 si Farul Constanta, in turul aceluiasi an competitional.
De asemenea, in sezonul 1993-1994, Mihai Stoichita a fost secundul antrenorului Florin Halagian la Dinamo.
In strainatate, Mihai Stoichita a fost selectionerul nationalelor statelor Panama (2001), Armenia (2003-2004) si Kuwait (2005-2006), iar la nivel de club a pregatit pe Litex Loveci (Bulgaria), in 2000, Pyunik Erevan (2003-2004), Aris Limassol (2007) si AEL Limassol (2009).
Finantatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, joi, la finalul partidei cu Serif Tiraspol, scor 0-0, din prima etapa a grupei H a Ligii Europa, ca a incheiat colaborarea cu antrenorul Cristiano Bergodi. La pauza, Becali a incercat sa intre in vestiarul Stelei, dar a fost impiedicat de Bergodi, ceea ce l-a determinat pe patron sa-l demita pe antrenor.
Tehnicianul Mihai Stoichita a declarat, joi noapte, ca a acceptat sa preia functia de antrenor al echipei Steaua, unde il va inlocui pe italianul Cristiano Bergodi.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News