OFICIAL UTA a transferat un portar ucrainean! A jucat la Dnipro și la naționala țării sale
Transferurile la gruparea arădeană continuă și după startul ”returului” din Superliga.
Danylo Kucher este noul portar al UTA-ei, anunță clubul arădean pe site-ul oficial.
”Goalkeeperul ucrainean s-a născut pe 25 ianuarie 1997 în Kryvyi Rig, Dnipropetrovsk, măsoară 1.93 m și a ajuns la Arad în weekend.
De astăzi, s-a alăturat antrenamentelor conduse de Laszlo Balint și staff-ul său, iar de pregătirea lui directă se ocupă Daniel Țapoș, antrenorul cu portarii.
Danylo Kucher, internațional de tineret venit din prima ligă a Ucrainei
Kucher vine de la Ingulets, din prima ligă ucraineană, iar în carieră a mai trecut pe la Dnipro, Girnyk KF și FK Minaj în țara natală, Daugavpils și RFS în Letonia.
Pentru naționala țării sale a apărat la selecționatele U19 și U20.
Îi urăm bun venit și la cât mai multe meciuri fără gol primit!”, a precizat UTA.
Info și foto: UTA Arad
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News