OFICIAL UTA Arad, ce lovitură! A semnat un fotbalist cu zece sezoane petrecute la Arsenal
Mirce Rednic începe să-și facă echipă pentru viitorul sezon din Superligă.
UTA Arad a anunțat prelungirea contractului cu internaționalul kenyan Eric Omondi și transferul portarului macedonean de națională Dejan Iliev, care a fost legitimat la Arsenal din 2012 până în 2022!
”Cu cele mai multe pase de gol reușite în ediția recent încheiată, Eric Omondi continuă alături de UTA și în sezonul 2024-2025!”, a anunțat UTA Arad miercuri dimineață.
Postarea clubului UTA Arad despre transferul lui Dejan Iliev, cu erorile de rigoare
”Bun venit, Dejan Iliev!
Portarul naționalei Macedoniei de Nord, Dejan Iliev, este de astăzi noul transfer al UTA-ei.
În vârstă de 29 de ani, Iliev are dublă cetățenie, macedoniano-engleză, și a început fotbalul în țara natală la Belasica înainte de a face pasul spre Arsenal Londra.
A aparținut de clubul londonez până în 2021, perioadă în care a fost împrumutat la Sered(Slovacia), în două rânduri, Jagiellonia(Polonia) și Shrewsbury(Anglia).
A mai trecut apoi pe la Trencin(Slovacia), HJK Helsinki(Finlanda) și FK Sarajevo(Bosnia&Herzegovina).
A fost selecționat la toate naționalele de juniori ale țării sale, iar la seniori a debutat în 2022.
Îi urăm multă baftă între buturile utiste!”, a postat UTA Arad pe pagina oficială de Facebook a clubului.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News