FCSB traversează, în acest sezon 2024-2025, una dintre cele mai reușite perioade din ultimii mulți ani! Victoriile pe care le înșiră, atât pe plan intern, cât și în Europa, confirmă această realitate.

Duminică, la Arad, FCSB și-a continuat seria excelentă, în meciul cu UTA. Victoria, scor 1-0, a fost cu atât mai prețioasă, cu cât formația bucureșteană a abordat meciul cu garnitura secundă, titularii fiind odihniți pentru marele meci de joi (ora 22.00), cu Manchester United de pe Arena Națională.

Primele 45 de minute au fost fără mari ocazii, cu o singură excepție: ratarea lui Daniel Popa din minutul 5. La reluare, FCSB a făcut patru schimbări, dar jocul nu s-a îmbunătățit radical. În schimb, o decizie controversată a trimis punctele în contul bucureștenilor.

În minutul 60, Musi, introdus după pauză, a scăpat singur spre poartă, a trimis pe lângă și părea că totul se va încheia acolo. În mod surprinzător însă, centralul Viorel Flueran a fost chemat de colegii săi din camera VAR să revadă faza pe margine. Motivul? Intervenția apărătorului de la UTA, asupra lui Musi, înainte ca acesta să tragă la poartă. După ce a revăzut faza, Flueran a acordat penalty pentru FCSB. Iar Florin Tănase, alt jucător introdus la pauză, a înscris de la punctul cu var (63).

S-a terminat 1-0 pentru FCSB, însă faza penalty-ului va naște multe discuții aprinse, mai ales că, în timpul transmisiei, comentatorii au spus, în mod repetat, că faza respectivă nu era de penalty.


---------


UTA ARAD - FCSB 0-1 (Florin Tănase 63-penalty)


Minutul 90+6 - Final de meci: UTA - FCSB, scor 0-1

Minutul 84 - Schimbare la FCSB: a ieșit Kiki, a intrat Radunovic.

10.374 de spectatori sunt prezenți pe stadionul din Arad.

Minutul 78 - Ocazie mare pentru UTA, prin Zsori.

Minutul 74 - Două schimbări la UTA: au ieșit Dussaut și Costache, au intrat Hrezdac și Raoul Cristea.

Minutul 63 - Florin Tănase a înscris de la punctul cu var.

Minutul 62 - Arbitrul Flueran a dictat penalty pentru FCSB, după ce a revăzut faza cu Musi, la indicația colegilor săi din camera VAR.

Minutul 60 - Musi a irosit o ocazie mare dintr-o poziție excelentă.

Minutul 47 - Ocazie pentru UTA, prin Omondi.

Minutul 46 - A început repriza a doua.

Minutul 46 - Schimbări la FCSB, patru la număr: Crețu, Florin Tănase, Musi și Miculescu au intrat, au ieșit Pantea, Daniel Popa, Ștefănescu și Cisotti.

Minutul 45+2 - Pauză la Arad, după o repriză slabă, per ansamblu, fără goluri.

Minutul 45 - Vor fi 2 minute adiționale.

Minutul 41 - Schimbare la UTA: a ieșit Vuletich, a intrat Ghezali.

Minutul 32 - Meci încâlcit, deocamdată, fără ocazii de poartă.

Minutul 5 - Edjouma l-a servit perfect pe Daniel Popa, însă acesta trimis mult afară dintr-o poziție excelentă din interiorul careului.

Minutul 1 - A început meciul.

Echipele de start

UTA: Iliev - Dussaut, Conte, Poulolo - Mabea - Tsouka Dozi, Mihai, Omondi - Costache, Vuletich, Harrison

  • Rezerve: Gorcea, Hrezdac, Trif, Zsori, Ghezali, Cristea, Danciu, Hodosan Olar, Matei, Taroi, Dragoș
  • Antrenor: Mircea Rednic

FCSB: Târnovanu - Pantea, Dawa, Popescu, Kiki - Șut, Cisotti, Băluță, Edjouma, Ștefănescu - Daniel Popa

  • Rezerve: Udrea, Zima, Crețu, Tănase, Bîrligea, Miculescu, Musi, Ngezana, Radunovic, Baba Alhassan
  • Antrenor: Elias Charalambous

FCSB poate profita de pașii greșiți făcuți de vecinele de clasament (Universitatea Cluj, Dinamo și Universitatea Craiova) și poate egala primul loc.

Gigi Becali a anunțat că mai mulți titulari vor fi odihniți înainte de meciul cu Manchester United din Europa League, decisiv pentru calificarea directă în optimi, astfel că este de așteptat ca FCSB să alinieze echipa a doua în meciul cu UTA.

UTA Arad - FCSB, ora 20:00, LIVE TEXT. Campioana, ultimul examen înainte de Manchester United

De partea cealaltă, UTA Arad este pe locul zece, cu 26 de puncte, și se poate apropia de următoarele două clasate în cazul unui succes în fața campioanei României.

De la revenirea arădenilor pe prima scenă din 2020, UTA şi FCSB s-au mai întâlnit în principala competiţie internă de nouă ori, de două ori au câştigat gazdele din această rundă, de şase ori s-au impus bucureştenii, iar o partidă s-a terminat la egalitate.

Ultima victorie bifată de arădeni în SuperLigă: 28 august 2023, UTA - FCSB 2-1.

Cea mai recentă dispută directă din campionat a avut loc pe 1 septembrie 2024, FCSB - UTA Arad 2-0, marcatori Siyabonga Ngezana şi Alexandru Băluţă.